O!, câți creștini nu-L caută, încă, pe Iisus între cei morți!
Mai pline sunt cimitirele, și nu mă refer la cei din morminte, decât bisericile! Uitați-vă numai, în aceste zile, de după Paște, de Izvorul Tămăduirii, în Duminica Tomei (în unele locuri, luni, după), câtă lume așteaptă un preot să zică slujba și la mormântul lor. Îmi spunea un preot, saptamana trecută că, lentru creștinii din parohia lui, Duminica Tomei e mai importantă chiar și decât Duminica (noaptea) Învierii! Socotind după aglomerația din cimitir, în comparație cu numărul celor prezenți la Liturghia din noaptea de Paște.
De ce? Pentru că se fac pomenirile morților, iar râvna lor este mai mare pentru acestea decât pentru Sfânta Liturghie! Dar oare cine îi călăuzește?
Poate că veți aduce ca argument râvna femeilor mironosițe din Evanghelia de azi, care se grăbeau, dis-de-dimineață la mormântul Domnului. Dar una a fost râvna acestora, alta este râvna creștinilor de azi la mormintele celor dragi. Mironosițele se grăbeau să împlinească doar ritualul ce nu s-a putut împlini Trupului Domnului datorită grabei din ziua îngropării.
Azi, (unii) creștini vor să împlinească mai mult, vor să împlinească ceea ce nu a putut, sau nu a avut timp, mortul să împlinească cât a trăit! Chiar să și creadă în locul aceluia dacă a fost necredincios!
„Dar spune-mi, te rog, ce nădejde de mântuire poate avea cineva care se duce acolo însoţit de păcate, acolo unde curăţarea de păcate nu mai e cu putinţă? Cât timp se mai află aici, nădejdea schimbării în bine încă mai există, dar când, plecând de aici, se va duce în iad, unde nu se mai poate nimic câştiga prin pocăinţă…” (sfântul Ioan Gură de Aur).
Adaugă, totuși, că slujbele acestea trebuie făcute, dar numai pentru cei care au murit în credinţă!
Dar să revenim la femeile din Evanghelia de azi. De mare har s-au învrednicit. Lor li s-a arătat întâi şi ele au vestit primele invierea Lui din morţi.
„Firea cea slabă a biruit pe cea bărbătească, deoarece gândul cel plin de milă a plăcut lui Dumnezeu.” – din slujba Utreniei.
De ce? Pentru că nici o femeie din cele ce L-au urmat pe Iisus, nu L-a trădat. Iuda L-a vândut. Petru s-a lepădat de El în noaptea când a fost prins. Toma s-a îndoit de Înviere. Femeile nu s-au îndoit, n-au fugit, nu L-au părăsit pe drumul Golgotei. Ele I-au uns trupul. Ele L-au plâns şi L-au aşezat în Mormânt. Și tot ele au fost primele care L-au văzut pe Iisus înviat.
“Singure femeile s-au ținut pe urmele Domnului cu statornicie, pănă la sfârșit. Le vedem urmându-L pe Domnul în drumul cel mai grozav al ocărilor si bătăilor… Le vedem plângând, la Crucea Lui, suferințele Sale… Le vedem coborând de pe Cruce Preacurat Trupul Domnului și așezându-L în mormânt.… Le vedem așteptând Învierea Lui… Trebuie să ne dăm seama că n-a fost ușoară această statornicie de credință a femeilor. Singură furia gloatelor, ura iudeilor și zangaynitul armelor soldaților ar fi fost destul să înspăimânte inima și sufletul celor câteva femei neajutorate. Dar ele s-au alipit cu toată puterea lor de Crucea Răstignirii. Imbratiysand Crucea Domnului …
Nici o putere din lume nu era în stare să le smulgă de lângă Crucea Domnului. De aceea lor li s-a dat această solie: sa vestească Învierea Domnului! Li s-a dat solia sti apostolia să-L vestească neîncetat pe Iisus Cel Viu si Înviat!” (pr.Iosif Trifa)
Pr. Vasile Manole
