„Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi El vă va da vouă un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac…” (Ioan 14, 16—18).
În această „vale a plângerii” sunt multe feluri de întristări şi necazuri. Toţi avem lipsă de mângâiere şi mângâietori. Dar nu e lucru uşor a mângâia pe cineva. La treaba asta trebuie dragoste, multă dragoste. Numai o mângâiere ce purcede din dragoste poate alina dureri şi întristări. Dragostea, numai dragostea este în stare să şteargă lacrimile durerii. Duhul Sfânt este Mângâietorul nostru cel adevărat, pentru că El ne iubeşte cu o dragoste nemărginită. El este „vistierul” dragostei cereşti. El ne iubeşte cu dragostea Tatălui şi a Fiului. În mângâierea Duhului Sfânt este şi dragostea nemărginită a Tatălui, care a jertfit pe Fiul Său pentru noi — şi este şi dragostea cea nemărginită a Fiului, care s-a jertfit pentru noi. Duhul Sfânt ne mângâie cu o mângâiere ce întrece orice fel de mângâiere lumească, pentru că El ne iubeşte cu o dragoste ce întrece orice dragoste omenească.
O, ce mângâiere dulce şi scumpă este mângâierea Duhului Sfânt. Cei ce trăim în şcoala Duhului Sfânt o simţim ca pe o miere dulce ce unge inima noastră… O simţim ca pe un untdelemn ceresc ce unge rănile inimilor noastre.
A doua, vom spune că Duhul Sfânt este un Mângâietor credincios şi statornic. Dragostea şi prietenia cea omenească e nestatornică. La vreme de necaz, de multe ori — ba de cele mai multe ori — te părăseşte prietenul cel mai bun. Dar Duhul Sfânt este un Mângâietor credincios şi statornic. El va rămâne lângă patul tău chiar când toţi te vor părăsi. El va rămâne în necazul tău chiar când şi „tatăl tău şi mama ta te vor părăsi” (Ps. 26, 16). El va rămâne cu tine pentru că te iubeşte. El te iubeşte chiar şi când ai greşit. El nu te părăseşte chiar şi când ai greşit. Oricât de rătăcit şi greşit ai fi, El te mângâie şi te sărută cu dragostea şi iertarea Tatălui ceresc când te vede plângând cu lacrimile fiului pierdut. O, ce Mângâietor scump şi dulce ne este nouă Duhul Sfânt! Câţi însă Îl cunosc? Şi câtă stăruinţă şi statornicie arată Duhul Sfânt, Mângâietorul, în lucrarea Sa!
Este om necăjit pe care deznădejdea l-a cuprins în braţele ei. Încerci să-l mângâi şi azi şi mâine. Dar de la o vreme te urăşti şi, văzând zădărnicia încercărilor tale, îl părăseşti. Dar Duhul Sfânt nu face aşa. El stăruie mereu pentru mângâierea noastră. Pe El nu-L descurajează nici păcatele noastre, nici învârtoşarea noastră. Chiar când noi, nesocotiţii, ne legăm cu lanţurile deznădejdii şi cheia de la lacăt o svârlim să nu ne poată deslega nimeni, El vine cu cheia Lui şi ne dezleagă.
Rugăciune.
Duhule Sfinte, cerescule Mângâietor, mângâie-mă şi pe mine, căci multe sunt întristările şi necazurile mele în această vale a plângerii. În fiecare ceas, în fiecare clipă, am lipsă de mângâierea Ta cea dulce. Am îndeosebi, Duhule Sfinte, o întristare pentru care nimeni nu mă poate mângâia… am o durere pe care nimeni nu mi-o poate uşura… am o rană pe care nimeni nu mi-o poate lecui decât Tu, cerescule Mângâietor. Întristarea pentru păcat, durerea pentru păcatele mele este rana aceasta. Lumea nu are niciun picur de untdelemn pentru o rană ca aceasta. Păcatul mi-a rupt legătura cu Dumnezeu. Păcatul m-a lăsat în drum, rănit, bolnav şi părăsit. Şi nu este nimeni, Duhule Sfinte, care m-ar putea mângâia. Zadarnic caut linişte, zadarnic caut mângâiere. Zadarnic îmi întreb mereu sufletul: suflete al meu, de ce eşti mâhnit şi de ce mă tulburi (Psalmul 41, 16). Rana mă doare. Plâng cu lacrimile fiului pierdut şi alerg în toate părţile strigând cu amar: „Am pierdut pe Iubitul inimii mele… L-aţi văzut pe Iubitul inimii mele?” (Cântarea Cântărilor 3, 3). Şi nu este nimeni cine să-mi răspundă… şi nu este nimeni cine m-ar putea mângâia decât Tu, preadulcele meu Mângâietor ceresc. Tu mă mângâi cu vestea cea scumpă că Tatăl ceresc mă iartă şi mă aşteaptă cu braţele deschise. Tu mă mângâi cu vestea cea dulce că Iubitul meu — Mântuitorul meu — mă caută şi El şi mă aşteaptă cu dragoste ca să pot spune iarăşi: Preaiubitul meu este al meu şi eu sunt al Lui. (Cântarea Cântărilor 2, 16).*
Pr. Iosif Trifa
*Oastea Domnului nr.25 din 19 Iunie 1932
