Am tinde să credem că cei trimiși să întărească și să îmbărbăteze o biserică trebuie să fie dintre cei cu perii cărunți. Paradoxal, Cuvântul Domnului ne arată tocmai contrariul; și nu o singură dată.
Când toți frații mai mari, deja visători la tronul regal, așteptau ungerea (1 Samuel 16,10), a fost cel mai mic dintre ei, David, care o primește. Pentru că doar el a avut curajul sinucigaș de a se pune împotriva “goliatului” blasfemiator.
Când celor mai experimentați apostoli se cerea un ceas în plus de veghere, a fost cel mai tânăr dintre ei care, renunțând la sine, primea descoperiri de Taină. De aceea doar el, apostolul Ioan, scrie deslușit despre taina nașterii din nou, pe când cărturarii vechi de zile de atunci și de astăzi continuă să o “explice” alambicat, ritualic sau matematic.
Oare întâmplător îl trimite Sf. Apostol Pavel pe tânărul Timotei într-o lucrare de propovăduire a Evangheliei, de întărire și îmbărbătare a fraților? (1 Tesaloniceni 3,2). Oare întâmplător alege Domnul suflete neexperimentate pentru lucrări care punctează nu doar istoria ci și veșnicia?
Apostolul Pavel alege să-l trimită să îmbărbăteze și să întărească biserica din Tesalonic pe tânărul Timotei. Și ce rodnică alegere se dovedește a fi (1 Tesaloniceni 3,6).
Nu știm exact ce varstă ar fi avut apostolul, mai târziu- episcopul Timotei, dar textul Scripturilor menționează clar că era la o vârstă fragedă (1 Timotei 4,12). Tinerețea la evrei se încheia la vârsta de 20 de ani, la grecii antici la fel. Conform ONU (Organizația Națiunilor Unite) și OMS (Organizația Mondială a Sănătații) vârsta tinereții ar fi cuprinsă între 10-24 ani, iar legislația europeană actuală acordă calificativul de tânăr până la împlinirea vârstei de 35 de ani. Așadar, dacă o vârstă sub 20 de ani ni s-ar părea prea fragedă pentru slujba încredințată tânărului Timotei, avem toate motivele să credem că încă nu împlinise vârsta de 35 de ani când apostolul Pavel îi încredințează, “copilului său preaiubit” (2 Timotei 1,2) solia slujirii celui Preaînalt prin slujirea celor “mai mici” (Matei 25,40).
Găsesc aceeași alegere în trimitere și în viața părinților noștri înaintași; în anul de cumpănă pentru lucrarea Oastei Domnului- 1938, Neemia neamului nostru își sfârșea biruitor lucrarea de profet eliberator și încredința solia Lucrării tinerelor sale calfe: fratele Traian Dorz (23 ani) și fratele Ioan Marini (29 ani). Tânărul Ioan Marini, neegalat în râvna rugăciunii neîncetate și neobosit în zelul evanghelic misionar, a înflăcărat fronturile Oastei în cei mai grei ani ai Lucrării, ani în care se dorea, culmea chiar din partea celor “din casă”, îngrădirea Lucrării lui Dumnezeu în “litera Legii”.
Fratele Traian primea la doar 23 de ani, la plecarea în veșnicie a părintelui Iosif, binecuvântarea părintelui său duhovnicesc, și totodată responsabilitatea celei mai înalte slujiri: “Dragă Dorz, după mine va veni rândul vostru!”. O, ce minunat s-a aliniat fratele Traian în rândul de aur al sfinților înaintași! Cât de pregătit te poți simți la 23 de ani în fața “mai marilor norodului”, când zidul puternic la adăpostul căruia luptai și lucrai tocmai se prăbușise? Și totuși, au fost ei, cei tineri, care au dat dovadă de un curaj nestăvilit, de o hărnicie inepuizabilă, de o credință colosală și de un devotament față de părinții lor duhovnicești până la sânge. Toate sub mărturia supremei iubiri pentru Domnul.
Deși pare greu de crezut, tinerețea poartă ascunsă în ea sarcina slujirii. Și parcă surprinzător, chiar în cele mai grele momente ale istoriei.
Dacă ar fi să urmărim firul Voii lui Dumnezeu consemnat în paginile Bibliei și ale istoriei, vedem deslușit cum tinerețea primește solia continuarii lucrării de întărire și îmbărbătare a bisericii; Moise binecuvântează pe Iosua (Deuteronom 31, 7-8), Ilie pe Elisei (I Împărați 19,19), apostolul Pavel pe Timotei (2 Timotei 1,2), părintele Iosif pe fr. Marini și fr. Traian, iar fratele Traian Dorz… pe voi, tinerii!
În Cântarea Anilor fratele Traian scria: “Grăbiți-vă să creșteți! […] să duceți voi Lucrarea unită și frumoasă”, îmbărbătând și binecuvântând astfel generațiile tinere spre “acel măreț și veșnic Viitor”.
Când noi, cei trecuți de vârsta tinereții am cam obosit să mai credem în acest deziderat, să fiți voi cei care păstrați flacăra credinței aprinsă. Sunt ascunse în tinerețea voastră și curajul și credința, și avântul și voința. Și sarcina, și jugul. Și crucea, și plugul.
Slăvit să fie Domnul!
