Brazilia Eliminată de la Campionatul Mondial (1)

Înainte de toate vrem să lămurim de ce merită această știre atenția noastră.
Campionatul mondial de fotbal care se desfășoară în această perioadă în trei țări (Mexic, SUA și Canada) este un eveniment fotbalistic care ține captivă atenția întregi lumi până în data de 19.07 când se va ține finala campionatului. Evenimentul este sursă continuă de știri și titluri pentru toate trusturile și agențiile de presă din întreaga lume. Subiectele acoperă tot spectrul de curiozități care atrag atenția prin titluri pompoase și atractive.
Unul dintre subiectele care a atras atenția pe mai multe pagini media este eliminarea prematură a echipei Braziliei, una dintre candidatele favorite la câștigarea trofeului. Dincolo de aspectul sportiv și fotbalistic a acestei situații (care și el trebuie analizat și înțeles) este un aspect non-sportiv care ocupă spațiile media și anume: religia și credința jucătorilor din echipa Braziliei au influențat performanța echipei.
Sunt multe lecțiile pe care lumea și noi credincioșii le putem învăța din această dezbatere jurnalistică dar mai ales din realitatea care a provocat dezbaterea. Dar pentru o mai bună înțelegere a acestei situații avem nevoie de o abordare mai amplă și completă a subiectului ceea ce va afecta mărimea acestui articol. De aceea vom împărții demersul nostru pe mai multe postări astfel încât argumentele și ideile propuse să fie bine înțelese, asimilate și folositoare.
…
Subiectul cel dezbătut pe mai multe canale media este că eșecul eliminării de la Campionatul mondial a Braziliei se datorează credinței creștine evanghelice a majorității jucătorilor din echipă. Lansându-se astfel mai multe afirmații dure prin care se urmărește înjosirea Evangheliei lui Hristos. Afirmații precum: „Brazilia era mai bună când jucătorii săi erau afemeiați, bețivi și ușor ieșiți din formă. Cu alte cuvinte, când se comportau ca niște catolici”, că „sterilizarea protestantă evanghelică le-a dezumflat mingea, le-a ruinat samba și le-a anihilat farmecul; Protestantismul ne duce de râpă! Trebuie afemeiați și bețivi”.
- Prima reacție pe care a provocat-o această știre este una de bucurie pentru că Evanghelia lui Hristos este subiect de știre. Motivul bucuriei are mai multe izvoare: în primul rând pentru că, spun și eu ca Sf. Ap. Pavel: ”Unii, este adevărat, propovăduiesc pe Hristos din pizmă și din duh de ceartă…”„Ce ne pasă? Oricum: fie de ochii lumii, fie din toată inima, Hristos este propovăduit.” (Filipeni. 1,15,18). Apoi, Însuși Mântuitorul ne spune în Fericiri: ”Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni și vor spune tot felul de lucruri rele și neadevărate împotriva voastră. Bucurați-vă și veseliți-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri.” (Ev. Matei 5.11,12). Mă bucur când văd că indiferent de mărimea scenei pe care ne desfășurăm activitatea zilnică, se poate să fim mărturii și să Îl onorăm pe Hristos prin felul nostru de a ne face munca. Când lumea care zace în întuneric și în umbra morții vede Lumina care strălucește puternic prin viața urmașilor lui Hristos, este o mare Veste Bună de care noi toți ar trebui să ne bucurăm, pentru că aceasta trebuie să fie ”realitatea noastră” a fiecărui acolo unde ne-a pus Dumnezeu să trăim (strălucim). Și pe de altă parte, fratele Traian Dorz a surprins bine această realitate a relației noastre cu lumea: ”Cât păcatul m-a purtat/ cincisprezece toamne,/ toți mereu m-au lăudat / nimeni nu s-a supărat/ nimeni Doamne” / Dar de când mă port să-Ți plac / (trei sau patru toamne)/ bine aut mereu să fac/ și tot nu mă are-n plac / nimeni Doamne!…” Iar un ultim gând, este adevărul de marketing și publicitate care spune ”că nu există reclamă negativă”, în sensul că atâta timp cât ești pe știri nu mai contează ce se spune despre tine (știind că media actuală caută doar senzaționalul), astfel mărturia ta poate ajunge la mulți.
Ce poate învăța lumea și ce trebuie să învățăm noi:
Pentru noi: Știrea mare nu este că Brazilia a pierdut un meci de fotbal din cauza credinței jucătorilor, ci că Brazilia a câștigat multe suflete pentru Împărăția Cerurilor și oamenii se întorc la Hristos. Iar mărturia jucătorilor trebuie să ne fie exemplul de curaj și putere de care să dăm dovadă și noi.
Pentru lume: Credința și religia influențează orice aspect al vieții noastre și lumea este modelată de credința personala a fiecărui individ. Așa că nu se poate face abstracție de la viața de credință și trebuie să ne întrebăm: credința mea ce aport aduce lumii și trăirea ei ce provoacă în jurul meu?
Va continua…