După un an de muncă până la jertfă în catedrala de la Lumina Satelor, așa cum obișnuia să-și numească redacția, Părintele Iosif Trifa își face o cercetare lăuntrică în fața lui Dumnezeu și în fața propriei conștiințe. Nu este mulțumit de rezultatele duhovnicești ale activității sale, asumându-și responsabilitatea stării decăzute a creștinilor ortodocși. Cu lacrimi în ochi, pe genunchi în fața Psaltirii, se hotărăște pentru o activitate mai intensă spre cunoașterea lui Dumnezeu și mântuirea oamenilor. În noaptea anului nou 1923 ,se naște în Hristos nu numai un redactor nou, ci și o gazetă nouă.
Care erau premisele din care se alimenta simțul responsabilității în părintele Iosif?
1.România,țară întregită și independentă, este un dar de la Dumnezeu pentru poporul român. Când un popor primește o țară, acest lucru este un favor al lui Dumnezeu pentru poporul acela; să fie în zadar harul acesta?
2.Sângele curs din jertfele date de către eroii și martirii acestui popor au avut consecință unificarea și eliberarea țării. Toate acestea sunt zadarnice dacă păcatul, degradarea morală și bolile sociale zădărnicesc marile realizări ale trecutului.
3.Lipsurile și sacrificiile materiale, pământești, făcute de înaintași, au ridicat, din punct de vedere economic si educațional ,starea poporului român. Aceste realizări din trecut sunt un imbold spre muncă și sacrificii duhovnicești pentru împiedicarea decăderii morale, care atrage după sine, decăderea socială și apoi pe cea națională.
4.Din bisericuța neștiută de la Vidra, Dumnezeu m-a mutat în catedrala de la Lumina Satelor. Și, de la cei câțiva ascultători sărmani dintr-un sat îndepărtat de munte, eu pot acum să vorbesc unei țări, unei lumi întregi. Și eu? Ce am făcut eu cu adevărat, oare, și ce fac eu chiar acum, pentru a-mi împlini în adevăr datoria… Practic, ce am făcut eu în afară de puțin zgomot neputincios și fără nici un ecou…
Din tot oraşul răzbăteau până în cămăruţa lui şi până în fundul sufletului său, strigătele, urletele de beţivi, zgomotele de muzici şi tobe ale revelionului. Toate cârciumile erau deschise, toate uliţele şi pieţele pline, tot văzduhul plin de chiote şi neruşinare. Un cârd de beţivi trecu chiar pe sub fereastra lui spărgând cu larma unor cântece murdare şi a unor sudălmi grozave pacea căsuţei liniştite. Copilul se zbătu în pătuţul lui. Şi sufletul părintelui se strânse cutremurat. Cârdul beţivilor trecu… veniră alţii. Şi ca nişte săgeţi de foc îi străpunseră inima şi mai chinuitoare întrebările dinainte:
– Ce am făcut eu pentru ca aceşti nefericiţi beţivi şi suduitori să-şi dea seama cutremuraţi şi îngroziţi de păcatul şi pierzarea lor? Ei merg fără să-şi dea seama la o pierzare sigură, – dar eu ştiu cutremurător de bine lucrul acesta. Ce-am făcut eu pentru ca Hristos să fie adus până la ei, iar ei aduşi până la Hristos? Singura întâlnire mântuitoare a unui suflet şi a unui popor.
Se prăbuşi în genunchi, şi mâinile i se împreunară înălţate în rugăciune peste psaltirea mamei. Cu tot sufletul cutremurat şi cu toată faţa şiroind de lacrimi, izbucni într-o mărturisire zguduitoare învinuindu-şi nepăsarea trecută şi cerându-şi iertare pentru toţi anii petrecuţi fără folos. Cu o nestăpânită revărsare a inimii, se predă lui Hristos, cu hotărâre şi legământ ca din clipa aceasta să ia puternic un nou drum. Un îndemn fericit şi luminos îi străluci poruncitor în faţă strigându-i: – Ridică-te şi scrie!
Primește din partea Duhului Sfânt inspirația să publice în revistă o hotărâre și o tovărășie pentru Hristos și contra păcatelor. Astfel gazeta avea acum o țintă. Înălțase un steag, în jurul căruia erau chemați toți cei care se trezeau și se eliberau din robia diavolului.
Din 14 ianuarie 1923, Lumina Satelor cheamă și adună în jurul lui Hristos sufletele înrolate în Oastea Domnului. Părintele Iosif Trifa devine întemeietorul pământesc al acestei Lucrări.
Acest articol este un rezumat; dacă vrei să știi mai multe despre această perioadă, citește capitolul ”Cutremurătorul început” din Istoria unei jertfe, primul volum.
ODMedia
