Te-ai întrebat vreodată dacă Iisus Hristos chiar a existat? Oare El chiar a murit pentru mine? Oare învierea Lui este adevărată? Și, dacă da, de ce a fost ea necesară?
Cred că fiecare dintre noi și-a pus aceste întrebări, indiferent dacă a crescut sau nu într-un mediu creștin, într-o familie creștină. Și este normal. Dumnezeu chiar ne îndeamnă să punem întrebări și să cercetăm.
„Ci cercetați toate lucrurile și păstrați ce este bun” (1 Tesaloniceni 5:21)
De-a lungul timpului, mulți oameni au încercat să contrazică existența Mântuitorului Iisus Hristos. Totuși, după ce au văzut că nu există o figură a cărei existență să aibă atât de multe dovezi, au trecut la teorii prin care să conteste învierea Sa și rolul pentru care Dumnezeu L-a trimis pe pământ.
Iisus din Nazaret a fost un profet evreu care pretindea că este Hristosul profețit în Scripturile evreiești. El a fost arestat deoarece era considerat o amenințare politică, iar în urma acuzațiilor a fost răstignit. După trei zile de la moartea și îngroparea Lui, niște femei au descoperit că trupul Lui lipsește. Ucenicii Săi au pretins că Dumnezeu L-a înviat din morți și că li S-a arătat de nenumărate ori înainte de a Se înălța.
În urma acestei afirmații, creștinismul s-a răspândit.
Întrebarea este: povestea aceasta chiar este adevărată și învierea Lui chiar a avut loc?
În primul rând, putem fi foarte siguri de moartea lui Iisus (având în vedere brutalitatea cu care a fost biciuit, iar mai apoi răstignit); chiar și membrii Jesus Seminar afirmă moartea Sa.
Haideți să luăm argumentele apologetice creștine:
Piatra de la mormânt era foarte mare (Matei 27:60), probabil cântărind aproximativ două tone, deci nu putea fi mutată ușor. Mormântul era păzit de o gardă romană, cunoscută pentru disciplina strictă; soldații nu își riscau viața pentru neglijență sau mită (Matei 27:64). În plus, mormântul fusese sigilat cu un sigiliu roman, iar ruperea lui era considerată o infracțiune gravă, pedepsită sever.
Toate aceste detalii arată că mormântul era bine securizat. În mod normal, ar fi fost aproape imposibil ca trupul să fie furat sau ca cineva să intervină fără consecințe serioase. Tocmai de aceea, mormântul gol rămâne un element dificil de explicat doar prin factori umani.
Pe lângă toate acestea, stau mărturiile celor care L-au văzut pe Hristos înviat. Timp de 40 de zile, El li S-a arătat în repetate rânduri (Faptele Apostolilor 1:3), chiar și unui grup de peste 500 de oameni. Ucenicii nu doar că au susținut acest adevăr, ci au fost gata să sufere și să moară pentru el, convinși că Iisus a murit și a înviat pentru oameni.
Mai mulți juriști, profesori universitari și chiar sceptici declarați, încercând să găsească contraargumente, au ajuns să creadă în învierea lui Iisus Hristos. În urma cercetărilor lor au fost scrise lucrări precum „Who Moved the Stone?” de Frank Morison. De asemenea, istoricul Thomas Arnold afirma că învierea este „unul dintre cele mai bine atestate evenimente din istorie”.
Deși nu toți cercetătorii ajung la aceeași concluzie, există cazuri notabile de oameni care, pornind din scepticism, au ajuns să considere învierea un eveniment bine susținut istoric.
Astfel, învierea nu este doar un eveniment din trecut, ci temelia prezentului și garanția viitorului. Ea aduce iertare, credință sigură, adevăr, sens și viață veșnică. Fără ea, omul ar rămâne pierdut; cu ea, însă, primește totul.
Dacă Hristos nu ar fi înviat, propovăduirea ar fi fost goală, credința lipsită de temelie, iar apostolii ar fi fost martori falși. Cei care au murit ar fi pierduți pentru totdeauna, iar viața trăită în credință ar fi vrednică de milă. Însă adevărul răstoarnă aceste temeri: Hristos a înviat, iar prin aceasta tot ceea ce părea pierdut devine plin de sens.
Prin înviere, nu mai suntem în păcatele noastre, ci suntem iertați. Aceasta este cea mai adâncă nevoie a omului: să știe că vina nu îl mai desparte de Dumnezeu. După cum spune Epistola către Romani, El a murit pentru fărădelegile noastre și a înviat pentru îndreptățirea noastră. Învierea este confirmarea că jertfa a fost deplină și acceptată.
Prin înviere, credința noastră nu este în zadar. Există Cineva în care ne putem încrede pe deplin, un Dumnezeu viu care nu dezamăgește niciodată. Nu credem într-o idee, ci într-o Persoană vie. Dragostea Lui s-a văzut pe cruce, iar puterea Lui s-a arătat în înviere.
Prin înviere, viața credinciosului nu este zadarnică, ci plină de valoare. Orice faptă făcută în credință capătă greutate veșnică. Nu mai trăim în gol, ci cu sens, știind că nimic din ceea ce facem pentru Dumnezeu nu este în zadar.
Prin înviere, moartea nu mai are ultimul cuvânt. Cei care au adormit în Hristos nu au pierit, ci trăiesc. Există o speranță care trece dincolo de mormânt, o promisiune de viață veșnică, „speranță vie” născută prin înviere.
De aceea, vestea învierii este cea mai mare veste: Dumnezeu a biruit moartea, iar în Hristos ne oferă viață. El este Cel ce dăruiește iertare deplină, Cel în care ne putem încrede fără teamă, temelia adevărului, sensul vieții și biruitorul morții.
Mai mult decât atât, învierea confirmă cine este Iisus: nu doar un învățător sau profet, ci Fiul lui Dumnezeu. Ea este victoria asupra morții, momentul în care ceea ce părea înfrângere devine biruință, iar ceea ce părea sfârșit devine început.
Prin înviere, omul primește nu doar răspunsuri, ci și speranță, nu doar iertare, ci și o viață nouă.
„Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, să primească puterea, bogăția, înțelepciunea, tăria, cinstea, slava și lauda!” (Apocalipsa 5:12)
Primește-L pe Iisus Hristos cel înviat în inima ta și învie și tu cu El.
Dumitriu Maria Estera
