Dacă la scăldătoarea Vitezda, Iisus a scurtcircuitat traseul vindecării slăbănogului, sărind peste tot ritualul de acolo, în Evanghelia de azi, vedem că Iisus recurge la un întreg ritual folosind diverse elemente auxiliare, pentru a-i da vedere unui orb din naștere: face glod din propriul scuipat amestecat cu praful drumului, îi unge ochii orbului și îl trimite să se spele cu… apă din scăldătoarea Siloam din apropiere, renumită de altfel pentru proprietățile ei curative.
Și se pune astfel întrebarea legitimă: de ce la Vitezda nu a fost nevoie de niciun element auxiliar, vindecându-l pe slăbănog doar prin Cuvânt, iar în cazul orbului din naștere a fost nevoie de un întreg ritual și arsenal pentru vindecarea acestuia?
Un răspuns ar putea fi că, la Vitezda, Iisus a dorit să transmită o învățătură, iar la Siloam, alta, complementară celeilalte. La Vitezda a vrut să arate puterea vindecătoare a Cuvântului rostit de gura Sa, iar la Siloam a vrut să arate puterea ascultării noastre de Cuvântul Său.
Dar ne-am mai putea pune și întrebarea: oare să fi avut apa și tina ceva mistic în compoziție?
Și răspunsul nu poate fi decât NU! Orbul a fost vindecat pentru că Iisus Hristos a fost acolo. După cum și slăbănogul a fost vindecat tot pentru că El a fost acolo!
Când oamenii ajung să-și pună nădejdea și credința în lucruri și ritualuri, vine Iisus și sare peste toate acestea, pentru a-i feri de formalism și idolatrie, iar când oamenii caută explicații filozofice la situații concrete: „Cine a păcătuit: el sau părinții lui, de s-a născut orb?”, vine și ne ancorează în supunere și ascultare faptică de Cuvântul Lui. Iisus nu l-a întrebat nimic pe orb, nu l-a întrebat dacă crede, ci i-a spus ce are de făcut. Și orbul a ascultat. Pentru ca Domnul să lucreze, El cere ascultare.
Și încă ceva. Unui om vindecat nu-i mai trebuie multe explicații despre cine, ce și cum, ci doar acceptarea smerită a noii stări: „Dacă este un păcătos, nu știu; eu una știu: că eram orb, și acum văd.”
Și credința în Cel ce l-a vindecat: „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?… Și cine este, Doamne, ca să cred în El?… Cel care vorbește cu tine, Acela este… Cred, Doamne, și I s-a închinat.”
Așadar, până la urmă tot… credința! Și închinarea adevărată!
Pr. Vasile Manole
