22 ianuarie 1928 Fratele Ioan Marini se înscrie în Oastea Domnului.
Fratele Ioan Marini se naște în data de 1 martie 1908 în localitatea Săsciori, Județul Alba. În numărul 4 al revistei Lumina Satelor din 22 ianuarie 1928, este publicată scrisoarea de înscriere a fratelui Ioan Marini. Acesta se hotărăște definitiv pentru Domnul în urma unei internări alături de părintele Iosif în sanatoriul de la Geoagiu. Întâlnirea cu părintele Iosif i-a fost determinantă pentru tot parcursul vieții sale. Fiind un produs curat al Oastei Domnului, se alătură redacției de la Sibiu devenind omul de încredere al Părintelui Iosif. Preia diferite sarcini trasate între care: compunerea de articole necesare revistelor, grija adunării din Sibiu și misiunile din împrejurimi. Ca o calfă credincioasă, în vremurile dificile preia efectiv redacția publicațiilor, și sub numele său evanghelizarea României prin Oastea Domnului intră într-o nouă etapă. Om al cuvântului puternic și al rugăciunii înflăcărate, caracter statornic și fără compromis, rămâne fidel Evangheliei și direcției trasate de părintele Iosif Trifa până la sfârșitul zilelor sale. *
Ioan Marini se înscrie în Oastea Domnului în anul 1928. Iată scrisoarea lui de atunci către păr. Iosif, aşa cum este publicată în foaia L. S. nr. 4 din 22 ianuarie 1928:
„Onorate Domnule Părinte. După o luptă aprigă Oastea Domnului va învinge intrând cu bucurie în cetatea adversarului. Luptând înainte, să sperăm că această izbândă nu va fi departe. Fiindcă vreau şi eu să iau parte la această luptă, vă rog să mă înscrieţi şi pe mine ca ostaş în Oastea Domnului”. Ioan Marini, învăţător, Săsciori – jud. Alba…
…Ioan Marini, în curând după aceasta s-a îmbolnăvit şi nu şi-a mai putut urma cariera de învăţător. După un timp de spitalizare (iar apoi de zăcere acasă la Săsciori) s-a mai refăcut puţin şi venind la Sibiu s-a oprit din ce în ce tot mai mult pe la librăria şi redacţia foii Oastea Domnului, apoi Isus Biruitorul, până când s-a ataşat de tot. După anul 1934 a rămas şi el definitiv la Sibiu.
Fiind încorporat în redacţia foilor Oastei, Ioan Marini a început să scrie câte ceva în fiecare număr de foaie. Dar poezii a scris şi publicat tot mai puţin. Simţea că nu are o prea mare înclinare spre asta. Partea care i-o încredinţase părintele în redacţie, era culegerea lucrurilor interesante ce trebuiau publicate din scrisorile care ne soseau de pe la fraţi, precum şi extrase de prin ziare şi reviste ce urmau a fi folosite pentru partea informativă. În afară de asta, el fiind un om profund duhovnicesc, avea oarecum în grijă şi mersul adunării din Sibiu, unde era harnic şi preţuit. Mai târziu i s-au adunat şi tipărit câteva din poezii într-o carte: «În umbra Crucii»… **
…În privinţa scrisului, talent puternic de scriitor, fratele Marini nu prea avea. Dar muncea foarte mult. El n-a creat seriale lungi cu subiecte şi idei bine închegate, cum făcuse înainte părintele Iosif în foile lui: Călătoria la Ierusalim, Spre Canaan, Alcoolul sau Cartea Vieţii, Biblia şi altele. El citea mult, strângea istorioare, exemple şi întâmplări fel de fel – şi îşi închega astfel articolaşele pe marginea acestora, trăgând din ele învăţăminte şi scoţând adevăruri. Aceasta era partea lui cea mai deosebită şi isteţimea sa pe care o desprinsese de la părintele Iosif.
Dar avea fratele Marini un mare dar şi talent: darul vorbirii puternice, închegate, înflăcărate şi cuceritoare… Erai în stare să-l asculţi ceasuri întregi fără să oboseşti şi fără să doreşti să mai termine. Inima lui era întruna aprinsă de focul dragostei lui Hristos, iar mintea lui limpede era plină de fel de fel de cunoştinţe adunate de prin multele cărţi citite, astfel că ori de câte ori îşi deschidea gura de la orice subiect ar fi pornit, el avea de spus totdeauna ceva tot mai nou şi tot mai frumos. Acest lucru nu-l spun numai eu, ci îl ştiu bine cu toţii cei ce l-au auzit vorbind. Dintre aceştia mulţi mai trăiesc şi azi.
Aş vrea să amintesc aici măcar câteva din amintirile fr. David Bălăuţă de la Comăneşti, în legătură cu puterea din vorbirile fr. Marini…
…când s-au terminat vorbirile slabe ale celor doi dinaintea lui, fratele Marini s-a ridicat şi a vorbit atât de frumos şi cu atâta putere încât a acoperit toate lipsurile celor doi. Îmi ziceam că parcă anume s-a întâmplat aşa cu cei doi care vorbiseră înaintea lui spre a-i da prilejul a ne vorbi el în aşa fel încât ne-a umplut sufletele…
Sau alta: …în comuna Griviţa, în adunarea de seara, în curtea surorii Mina Stoica, în vorbirea lui, oamenii se predau Domnului cu grămada, în hohote neoprite de plâns în aşa fel încât şi câinii din sat începuseră să latre de mulţimea gemetelor de plâns… A fost ceva nemaiauzit şi nemaiîntâlnit până atunci…
Sau alta: …la Lieşti, în biserică unde s-a ţinut adunarea de după masă, au fost şi trei preoţi din care unul protopop. Fratele Marini a vorbit atât de minunat încât i-a impresionat puternic pe toţi… apoi după ieşirea din biserică s-a oprit în drum unde l-a înconjurat mulţimea şi vorbirea lui i-a uimit şi cucerit pe toţi.
Dar în câte sute şi mii de astfel de prilejuri a răsunat puternic glasul lui. Cred că un astfel de vorbitor nu mai era altul…
În vorbirile fratelui Marini toată marea putere venea din viaţa lui puternică de rugăciune. Şi venea din părtăşia pe care el o avea neîncetat cu Domnul. Atât prin citirea Cuvântului Sfânt, cât şi prin rugăciunea lui aproape necurmată…
….Iată de pildă o întâmplare descrisă tot de surioara din Sâmbăteni, întâmplare petrecută chiar în casa lor:
„…după terminarea adunării de seara, mama mea a chemat pe fratele Marini pentru odihnă la noi. Parcă îl văd şi acum… mama îi pusese să mănânce, dar dânsul a zis: soră, dacă ai puţin lapte, eu sunt suferind, stau rău cu dantura… doar puţin lapte şi gata. Mama i-a adus laptele şi i l-a lăsat pe masă, apoi i-a desfăcut patul ca să se culce şi după aceea a ieşit lăsându-l singur. L-am văzut cum s-a aşezat pe genunchi. Asta era pe la ora unu noaptea. Când mama s-a sculat dimineaţa, a văzut în camera lui tot lumină. Şi când a intrat să stingă lumina, l-a aflat pe fratele Marini tot în genunchi rugându-se. Patul era tot aşa cum îl lăsase mama, iar mâncarea de pe masă era neatinsă. El se ruga cu ochii plini de lacrimi. Apoi şi-a împachetat ce avea şi a plecat la tramvai.
Nu l-am mai văzut până în anul următor iarna. Era o iarnă grea cu zăpadă mare, iar el mergea cu noi, toţi trei la adunare. Mergeam greu căci zăpada ne era până la genunchi. Eu cu mama de-abia puteam. El mergea înaintea noastră să ne facă urme zicându-ne: călcaţi pe urmele mele, dar pe astea de zăpadă, cu celelalte călcaţi pe urmele Domnului Isus…
A stat şi atunci în casa noastră două zile. Dar tot timpul cât a fost la noi nu l-am văzut decât în meditaţie asupra Cuvântului lui Dumnezeu – şi în rugăciune. Era tăcut şi gânditor. Nu voia să ia cu el nici un fel de bagaj decât Biblii şi cărţi, pentru fraţi şi pentru oricine. Mâncare nu lua niciodată cu el. Mânca unde ajungea, dacă i se dădea. Dacă nu, răbda. El n-a cerut niciodată şi s-a mulţumit întotdeauna cu ceea ce era…
Fratele David Bălăuţă iată ce spune şi el:
„…Era un om cu totul deosebit în rugăciune: se scula noaptea pe lângă fraţi şi se ruga pe unde putea. La Corna, lângă Arad, unde am mers împreună cu alţi fraţi, luni dimineaţa când sătenii mergeau la coasă l-au auzit şi văzut pe fratele Marini în genunchi în grădina casei unui frate, rugându-se cu plânset mare. Se rugase acolo toată noaptea aceea…
Se spune despre el că intra în curţile fraţilor printre câini şi nu-l muşcau nici nu lătrau la el…
La Cricău în via surorii Suzana, în timp ce noi ceilalţi toţi ne-am odihnit şi am dormit, – el a stat mai bine de două ore în rugăciune…
La Asău, cât a stat la noi, fratele Ardeleanu spune cum l-a aflat de mai multe ori, departe pe dealul satului îngenuncheat pe o pătură cu Biblia în faţa lui, plângând şi rugându-se…
Aşa ştia fratele Marini să se pregătească pentru adunări şi aşa îşi pregătea el vorbirile sale. De aceea erau ele pline de atâta putere…” ***
*ODMedia
**Istoria unei Jertfe vol. 1 cap. 12 Nașterea imnului duhovnicesc
***Istoria unei Jerfe vol. 2 cap 15 Al doilea foc
