7. 01. 1983 – Fratele Traian este eliberat din închisoarea de la Satu Mare.
La vârsta de 68 de ani, fratele Traian Dorz este condamnat încă o dată la închisoare cu executare. A fost condamnat pentru scrierea, înregistrarea și difuzarea de materiale religioase neautorizate, la doi ani de închisoare. A executat în jur de cinci luni, începând cu data de 3 august 1982 până la 7 ianuarie 1983, fiind eliberat în urma unui decret de grațiere, acordat ca urmare a presiunilor internaționale.
Perioada executată a fost una dintre cele mai grele, fiind încarcerat la anii bătrâneții, între condamnați de drept comun, având drept scop eliminarea sa. Fratele Traian și Oastea Domnului formau unica mișcare religioasă care mai suferea condamnări la acea dată, fiind scoasă în afara legii. Suferința îndurată de fratele Traian i-a determinat pe frații din Oastea Domnului să formeze un lanț de rugăciune; comunitățile creștine s-au unit pentru eliberarea sa, iar Oastea Domnului a ajuns să fie privită cu un respect deosebit de către toate Bisericile din întreaga lume. *
„În noaptea de 23 noiembrie, în una dintre cele mai grele încercări, Domnul m-a înștiințat, într-o scurtă vedenie, că înainte de 11 ianuarie voi fi acasă. M-a mângâiat și m-a întărit nespus de mult această tainică și duioasă înștiințare, după cum făcuse și în Săptămâna Patimilor din 1960, din beciul Securității din Cluj, când mai fusesem într-o astfel de stare…
Dar eram încredințat și acum, ca și atunci, că această casă va fi Casa mea cea de Sus. Și mă pregăteam în liniște, cu lacrimi și cu dor, să merg la Acasa aceasta.”
Istoria unei Jertfe, vol. 4, cap. 7 – Așa ne-au judecat
„Eu aveam o neclintită încredere în Domnul meu Isus și în promisiunile Lui cu privire la data de dinainte de 11 ianuarie. Eram sigur că, ori vine un decret, ori nu vine, înainte de această dată eu voi fi acasă. Spuneam celor de lângă mine că făgăduințele Domnului nu m-au înșelat pe mine niciodată și nu mă vor înșela nici acum.
În cameră ni se aduceau ziare… Din ziarele sosite la sfârșitul lui decembrie am aflat că, într-adevăr, s-a dat un decret de grațiere pentru niște infracțiuni, între care intra și a noastră. Slăvit să fie Domnul! Iată că și de data aceasta anii au fost în Mâinile Lui, nu în mâinile vrăjmașilor noștri. Și eliberarea noastră nu se va întâmpla cum au voit ei și nici când plănuiseră cei ce ne urzeau moartea.
La difuzorul camerei, unde se auzea tot ce se comunica din partea administrației pentru deținuți – și se auzea probabil și ce se discuta în cameră printre noi – s-a anunțat oficial despre prevederile decretului. Eram sfătuiți să avem răbdare, că grefa lucrează și întocmește fișele de eliberare. Toată operația trebuia să se termine în opt zile, și până atunci urmau să fie eliberați toți cei care beneficiau de prevederile decretului.
Eu știam că voi fi printre cei din urmă care vor fi scoși, dar aveam răbdare și Îl slăveam pe Dumnezeu pentru grija Lui cea minunată și pentru făgăduința Lui din 23 noiembrie, care, iată, se împlinea întocmai. Într-adevăr, așa a fost: când, în sfârșit, în ziua cea din urmă și printre cei din urmă, s-a rupt și lațul meu. M-au strigat pe nume și m-au scos la grefă…
M-am dus spre cel care ne elibera fișele, fiindcă mă strigase; era rândul meu. Era grefierul cel de la raportul din noiembrie.
— Ai avut mare noroc — îmi zise el, privindu-mă întunecat și arătându-mi unde să semnez. Vezi să nu mai faci alte prostii, ca să vii din nou aici. Că atunci nu mai scapi, fii sigur.
Nu i-am răspuns nimic… Când am ieșit pe poartă, mă așteptau mulți frați. Aflaseră din comunicatele de la radio, dar mai ales din emisiunile din străinătate, care anunțaseră de câteva zile eliberarea noastră, mulțumind Domnului și preamărind Numele Lui.
Într-adevăr, cât de mare și de puternic este Domnul peste tot pământul și cu câtă credincioșie se împlinesc făgăduințele Lui! Binecuvântat să fie Domnul, care nu ne-a dat în mâinile lor, ci ne-a ținut tot timpul numai în Mâinile Lui. Când vremea eliberării noastre a sosit, atunci a sosit și liberarea aceasta. Lațul lor s-a rupt. L-a rupt Dumnezeul nostru, iar noi am scăpat. Câtă dreptate am avut încrezându-ne în Domnul și nădăjduind în izbăvirea Lui!
Domnul Dumnezeul nostru să vă răsplătească vouă tuturor, fraților și surorilor noastre, care v-ați rugat pentru noi, care ați alergat și ați lucrat ca libertatea noastră să nu depindă de cei ce ne-au judecat și ne-au condamnat (în ascuns) la moarte, ci ați lucrat prin Domnul ca să fie așa cum a fost izbăvirea noastră…
Decretul de grațiere care a fost publicat la sfârșitul anului 1982 și în care eram cuprinși și noi era numai mijlocul văzut prin care se aducea la îndeplinire hotărârea cea nevăzută, dată mai dinainte de voia Dumnezeului nostru. Pentru noi și pentru cei care mai fuseseră rânduiți de această Voie înțeleaptă să fie izbăviți împreună cu noi.
Desigur, Domnul ne-ar fi putut izbăvi și fără acest decret, dar așa lucrează minunile Sale, încât ele par niște acte normale, venite prin voia oamenilor și a întâmplărilor. Numai ochii credinței văd minunea că Dumnezeu a vrut ca împreună cu noi să iasă și alții, după cum, la Învierea Domnului, mulți au mai ieșit din morminte din pricina Lui (Matei 27, 52–53). Binecuvântat să fie Domnul, care face ca marile bucurii să nu fie numai ale câtorva, ci să le poată gusta cât mai mulți…
Fuseserăm condamnați împreună cu sfinții apostoli Petru și Pavel, dar fuseserăm izbăviți în ziua triumfului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul.”
Istoria unei Jertfe, vol. 4, cap. 8 / Și lațul s-a rupt
Traian Dorz
(Acest articol este doar un pasaj. Dacă dorești să aprofundezi, citește capitolele citate.)
*ODMedia
