Mulți chemați, puțini aleși!

Căci mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși! (Matei 22:14)
„Chemarea vă așteaptă să-ntoarceți la Iisus
cât oare tot nu faceți ce-atâta timp s-a spus?”
(Traian Dorz)
„Nu toți se bucură de faptul moștenirii, câți se bucură de dreptul ei. Mulți se nasc, dar puțini moștenesc. Mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși. Mulți pornesc pe drumul mântuirii, pe drumul vieții, dar puțini ajung.
Aici este taina și aici este harul lui Dumnezeu care s-au arătat față de cei care își deschid inima, care ascultă glasul Domnului, care Îl primesc pe El și, prin această renaștere, naștere din nou, prin Taina Pocăinței, prin taina convertirii, ajung și devin de fapt copii ai lui Dumnezeu, care, intrând în moștenirea lui Dumnezeu, trăiesc apoi ca niște copii ai lui Dumnezeu, îmbrăcați în lumina lui Dumnezeu, părtași la moștenirea lui Dumnezeu, cetățeni din casa sfinților, cum spune Cuvântul lui Dumnezeu, și împreună moștenitori cu sfinții în Împărăția lui Dumnezeu.”
( Fr Traian Dorz- Strângeți fărămiturile – vol 3)
Ce adânc înțeles sufletesc se află în aceste câteva cuvinte din Cuvântul lui Dumnezeu!
Mulți sunt chemați…peste tot în lumea aceasta Cuvântul lui Dumnezeu a ajuns la urechile fiecăruia, încât rar să fie cineva care să nu fi auzit măcar o dată în viața lui despre Domnul Iisus Hristos! Mulți sunt chemați la o viață nou în Hristos! Multora le este propovăduită Evanghelia! Fiecare a avut sau va avea chemarea să se întoarcă la Dumnezeu, și nimeni nu va putea să zică..nu știu! Sau nu am auzit de El!
Însă ce lucru dureros și trist este faptul că atât de puțini sunt cei care vin la Hristos!
Din categoria celor care sunt aleși, fac parte cei care au răspuns chemării!
In zadar ai chemarea sa vii la Dumnezeu, dacă nu răspunzi acestei chemări! În ziua Marii Judecăți fiecare vom fi întrebați de chemarea care ni-s-a făcut, și dacă am răspuns chemării!
Ce fericit este sufletul care a răspuns chemării lui Dumnezeu! Ce fericit este el căci astfel și-a predat inima și viața în mâna lui Dumnezeu, și astfel în viața lui s-a produs acea minunată transformare a Nașterii din Nou!
Fiecare om are o chemare, însă ea este in zadar dacă el nu răspunde chemării ei!
Să ne judecăm bine, fiecare sa se cerceteze pe sine însușit sa vadă dacă nu cumva nu a răspuns chemării lui Dumnezeu!
Dacă faptele noastre sunt asemenea lumii și veacului de astăzi, înseamnă dragul meu că noi încă nu am răspuns chemării, noi încă nu facem parte din categoria celor aleși de Dumnezeu, cei care au răspuns chemării!
Dacă vorba, portul, felul de a gândi, și celelalte lucruri pe care Cuvântul lui Dumnezeu ne spune clar și răspicat, să le lepădăm, mai sunt în viața noastră, află dragul meu că viața ta nu-i pe un făgaș bun! Află că vrăjmașul diavol încă și acum te înșeală cu fel și fel de ispite!
Domnul Iisus Hristos bate și astăzi la ușa inimi tale, îi vei deschide să intre sau nu ?
Vrei tu să fii un copil al lui Dumnezeu cu adevărat? Răspunde chemării lui Dumnezeu și hotărăște-te la o viață nouă cu El!
„Iată, Eu stau la ușă și bat! Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el, și el cu Mine.”
(Apocalipsa 3:20)