Opriș Ioan – Batiz, Hunedoara
Fratele Opriş Ioan din Batiz s-a născut în anul 1907, în satul Ighiel, județul Alba. Copil sărac la o familie modestă și numeroasă, el a intrat de tânăr la stăpân, ajungând ucenic la un comerciant, câştigându-și cu greu traiul zilnic în felul acesta. Încă în această slujbă fiind, tânărul ucenic ajunge să citească foile Părintelui Iosif de la Sibiu și astfel, prin 1927, cunoaște Oastea Domnului.
După ce s-a predat Domnului, el și-a căutat refugiul sufletesc într-o mănăstire, hotărându-se să se călugărească, pentru a-I putea sluji mai bine lui Dumnezeu. Așa a îmbrăcat el haina călugăriei, stând doi ani în diferite mănăstiri – și făcând din când în când misiuni din starea aceasta. Aşa a început el și viața de misionar și desfăcător de cărți ale Oastei Domnului, mai întâi prin județul Alba, apoi în cercuri tot mai largi, prin mai multe județe. În felul acesta a ajuns și până la Sibiu, unde Părintele Iosif l-a îndrăgit foarte mult și l-a chemat să lucreze pe lângă el ca funcționar la Librăria Oastei, însărcinat cu vânzarea cărților, cu evidența desfăcătorilor de foi și cărți – și cu plecarea în misiunile din Sibiu și din jur. În situația aceasta, fratele Ioan Opriș renunță la viața de călugărie și se atașază definitiv de slujba Domnului.
După un timp s-a hotărât să se căsătorească și astfel s-a însoțit cu sora Sanda, un suflet devotat Domnului, care l-a înțeles și l-a ajutat nespus de mult pe fratele Opriş în tot lucrul său și în suferințele sale pentru Domnul. După căsătoria lor, în anul 1934, s-au mutat pentru un timp la Simeria Veche, unde au închiriat o prăvălie sătească și își câștigau pâinea zilnică din această meserie. După un alt timp s-au mutat, tot cu această ocupație, la Ighiu, căci familia începuse să li se înmulțească. În ultimul an al Părintelui Iosif s-au mutat din nou la Sibiu, unde fratele Opriș începuse iarăși să facă vechea și frumoasa lui slujbă pentru Domnul la Librăria Oastei Domnului, împreună cu frații tinereții sale: fratele Marini, sora Tili, frații Titus, Popovici, Vonica ș Dorz, la care se adăugase acum, tot ca lucrător la admi-nistrație, și fratele Ioan Fulea.
În timpul din urmă, al grelelor suferințe ale Părintelui Iosif, fratele Opriș împreună cu fratele Popovici au fost ca doi îngeri îngrijitori ai părintelui. Având mâinile mai pricepute, ei purtau grija pansării rănilor nevindecate ale ultimelor operații. Cu o dragoste și cu un devotament neobosit, acești doi frați au făcut această slujbă pentru Părintele Iosif până la sfârșit. Domnul Iisus, din dragostea Căruia au făcut ei cu toată răbdarea și grija această grea slujbă pentru martirul Său, să le răsplătească în veșnicie, spunându-le: „Când ați făcut aceasta unuia dintre cei mai aleși ai Mei, Mie Mi-ați făcut … „
După sfârșitul pământesc al Părintelui Iosif și după împrăștierea Centrului Oastei Domnului din Sibiu, a plecat de acolo și familia fratelui Opriș, stabilindu-se în apropiere de Hunedoara, unde fratele și sora și-au luat serviciu în diferite părți. Între timp, familia li s-a înmulțit, devenind din ce în ce mai grea.
În afară de aceasta, începând vremea prigonirilor pentru credință, fratele Opriş a fost luat în câteva rânduri și el, dat în judecată și închis pentru activitatea lui misionară în Oastea Domnului. Deseori a fost amendat, purtat pe la autorități, amenințat și dus din post în post, pe jos. Odată era închis împreună cu fratele Voina Ioan de la Sebeș într-o închisoare din Alba Iulia, fiind păziți acolo de un alt frate al lor de misiune, Șerdean Ion din Limba, care, pe acea vreme, încă era în Poliție. Era o situație ciudată când doi erau închiși, iar al treilea îi păzea, după ce toți trei fuseseră cu o zi înainte în aceeași misiune pentru Domnul.
În anii frământărilor începute din 1935, fratele Opriş a rămas statornic în dragostea și atașamentul său față de Părintele Iosif și Cauza Oastei Domnului. Începând din 1932, el a scris și la foile Oastei mici articolaşe, întâmplări duhovnicești, poezii și rapoarte frățești, totdeauna cu mult talent și originalitate. Dar mai ales vorbirile lui, de-a lungul întregii sale activități misionare în cadrul Oastei Domnului, erau ascultate cu multă dragoste și deosebită plăcere, fiindcă tot ce spunea el era presărat cu multe pilde, cu istorioare, cu exemple reale și practice din viața lui cu Domnul lisus.
Când, cu ajutorul Domnului, și-a putut avea și el o locuință a sa, s-a stabilit definitiv cu familia la Batiz – satul fratelui Popa Petru – cu care apoi a colaborat împreună zeci de ani în lucrul Domnului, ajutându-se și completându-se unul cu celălalt. În anii primelor încercări mai grele, din 1952, a fost luat și el și dus împreună cu fratele Cornel Rusu și fratele Traian Dorz la Deva, de unde apoi au fost duşi, cu cătușe la mâini, până la București, în lagărul Ghencea. A stat în lagăr luni de zile, după care a fost dus în diferite colonii de muncă doi ani.
După eliberare a lucrat din nou stăruitor pentru Domnul, din 1954 până în 1959, când a fost arestat din nou și inclus în lotul de la Cluj al conducătorilor pe țară ai Oastei Domnului. Anchetat și judecat împreună cu ei, a fost condamnat la 5 ani închisoare și internat la Gherla. După eliberarea din închisoare, el a continuat tot atât de zelos și de harnic să lucreze pentru Domnul, alergând neobosit împreună când cu unii, când cu alții în drumurile sale misionare printre frați și pe la adunări.
A avut destule necazuri în familia sa cu unii dintre cei șapte copii ai săi. A avut parte și de boli, și de felurite necazuri, atât el, cât și soția lui, credincioasa noastră soră Sanda, dar prin toate, Domnul le-a dăruit răbdare, ajutor și mângâiere, astfel că au trecut prin toate cu bine, reușind să se mențină pe linia dreaptă și sănătoasă a învățăturii și credinței noastre dintâi.
Linia vieții sale duhovnicești, în mare, păstrându-se în ascultare de Domnul și în colaborarea frățească, viața fratelui Opriş poate constitui o pildă de statornicie, de râvnă neobosită și de răbdare credincioasă în slujba Domnului și spre slava Sa.
Domnul Iisus să-i dăruiască o fericită parte împreună cu El și cu toți cei care au fost credincioși și statornici pe tot de-a lungul drumului vieții lor până la sfârșit. Amin.*
Slăvit să fie Domnul!
Traian Dorz
*Fericiții noștri înaintași
