Fratele Rarinca Irimie din Matca – Galați
Fratele Irimie Rarinca s-a născut în comuna Matca, județul Galați, la 26 ianuarie 1906. La vârsta de 20 de ani s-a căsătorit cu soția sa, Maria.
A intrat în Oastea Domnului în anul 1930, fiind atras la picioarele Mântuitorului Iisus Hristos prin cărțile Părintelui Iosif Trifa din Sibiu, pe care le-a primit întâia dată de la un frate de pe la Vaslui.
Legământul său cu Domnul Iisus, fratele Irimie l-a pus la Galați, într-o adunare din anul 1933, la care a participat arhimandritul Scriban. Multe suflete s-au mai predat atunci Domnului, iar aceasta a fost o mare încurajare pentru el.
Încă de la începutul intrării sale în Oaste, în Lucrarea minunată a Domnului, el s-a predat cu totul în slujba Domnului, căutând a lucra atât cu cuvântul, cât și cu fapta, în toate felurile și cu toate puterile sale pentru vestirea Evangheliei în comuna sa și în toate celelalte localități până unde a putut ajunge. A luat îndată legătura cu frații din împrejurimi, mai ales cu cei din Barcea, Malu Alb, Ivești, Brăila – sprijinind cu tot ce putea înaintarea cât mai frumoasă a Oastei Domnului în tot mai multe părți.
Din anii 1934 a cercetat tot mai des adunările și din alte părți, mai ales pe cele de la Pechea, de la Grivița, de la Cudalbi, căutând pe frați și stăruind de ei să rămână cât mai hotărâți și mai statornici în învățătura sănătoasă și bună care ne-a rămas nouă de la Domnul Iisus și de la înaintașii noștri din Oastea Lui.
În anii conflictului de la Sibiu, fratele Irimie, încredințat de dreptatea Părintelui Iosif, a fost întru totul și totdeauna de partea adevărului său. A apărat Lucrarea curată a Oastei cu toată puterea sa, arătând fraților mai slabi cum s-o apere și s-o întărească.
Când, mai târziu, au venit vânturile învățăturilor străine și au bântuit peste multe adunări și suflete, fratele Irimie, luminat de Duhul Sfânt, nu s-a clătinat niciodată, ci, alergând mai ales pe acolo pe unde multe suflete începuseră să se clatine, le-a întărit, arătându-le că, dacă înainte de a intra în Oastea Domnului noi aveam o cruce fără de Hristos, acum, după ce L-am aflat pe Domnul Iisus, noi nu trebuie să ne lăsăm ispitiți de a sluji și urma un Hristos fără Cruce. Pentru că rătăcirea și paguba este tot atât de mare și într-un fel, și în altul. Ci trebuie să rămânem lângă Crucea lui Hristos, lângă Hristosul cu Cruce, fiindcă numai aceasta este Crucea cea adevărată și Hristos cel Adevărat.
Când, în 1946, a încercat și a reușit să-i ajute pe frații de la Cudalbi să înțeleagă acest adevăr, bucuria lor a fost nespus de mare. Dar când a încercat să-i facă și pe cei de la Nămoloasa să vadă acest lucru atât de limpede, atunci a avut cu Gheorghe Condruz – acel biet rătăcit – o îndelungată și dureroasă stare de vorbă, pentru a-l ajuta să-și vadă nenorocirea în care este. Dar Condruz s-a împotrivit cu vrăjmășie, respingând orice sfat bun. Atunci fratele Irimie s-a despărțit pentru totdeauna de el ca de un vrăjmaș pe față al Adevărului și al Voii lui Dumnezeu.
În viața sa, fratele Irimie a avut parte și el de multe încercări grele, dar, cu credința lui puternică în grija și ajutorul Tatălui Ceresc, el a trecut prin toate biruitor. O astfel de încercare grea a fost pentru el în 1936, când i-a ars casa cu tot ce avea în ea. Dar el a răbdat încercarea ca altădată credinciosul Iov, iar Domnul i-a ajutat să-și refacă locuința sa și rostul său pământesc.
În 12 februarie 1938 a luat parte la înmormântarea Părintelui Iosif, la Sibiu, fiind unul dintre miile de frați care au pus legământul atunci că vor rămâne până la moarte statornici în învățătura și credința Oastei, după cuvântul și după pilda marelui nostru părinte în Hristos. Iată un cuvânt spus atunci de el lângă sicriul Părintelui Iosif:
„…În sufletele noastre rămâne pe veci neșters ceea ce ne-a dat părintele nostru Iosif… Dar cum i-a plătit lui lumea aceasta, poate ne va plăti și nouă.
Pace cu lumea noi nu vom afla aici. Pacea noastră este numai în Iisus.
Să avem în noi numai gândul mântuirii de-aproapelui. Cheltuindu-ne viața asta, ne vom câștiga-o pe cea veșnică. Suferințele sunt mijlocul prin care Dumnezeu ne face mântuiți.”
În anii din urmă ai vieții sale pământești, fratele Irimie a zăcut mult timp pe pat și își pierduse și vederea ochilor trupești. Dar ochii săi cei sufletești aveau tot mai puternică și mai limpede lumina de la Dumnezeu. Până la moarte, el a fost nu numai prin cuvântul său un puternic mărturisitor al Domnului, dar și prin pilda frumoasă a răbdării și a statorniciei sale a întărit și ajutat în credință pe mulți frați din Matca și din multe alte părți, care au venit la patul suferinței lui.
În ziua de 9 aprilie 1983, fratele Irimie a trecut la Domnul, după o viață de 77 de ani, din care 53 i-a petrecut în slujba Domnului cu statornicie și biruință. La înmormântarea lui, preotul satului Matca a ținut o lungă și frumoasă vorbire, spunând cu lacrimi despre el unele dintre cele mai mișcătoare cuvinte de admirație și prețuire, dându-l tuturor ca o luminoasă pildă de curăție sufletească, de statornicie în credință și de viețuire vrednică, atât în familia sa, cât și în frumoasa Lucrare Creștinească a Oastei Domnului…
Prin viața lui, adunarea Oastei Domnului a câștigat multă roadă, atât în numărul fraților și surorilor, cât și în armonia, pacea și unitatea sufletească dintre ei. Adunarea din Matca este astăzi nu numai una dintre cele mai mari ca număr din țară, ci și una dintre cele mai unite și mai curate în umblarea și în mărturisirea lor.
Domnul nostru Iisus Hristos, Conducătorul Oastei Sale Sfinte să-i răsplătească fratelui Irimie și tuturor celor care, ca și el, au lucrat împreună pentru înaintarea frumoasă a Evangheliei între noi. Iar nouă să ne ajute să urmăm cu credință pilda lui.
Amin.
Slăvit să fie Domnul!
Traian Dorz
*Fericiții noștri înaintași.
