Cuvântarea părintelui Vasile I. Ouatu rostită la Congresul Oastei Domnului, Sibiu
„Lucrarea mea de laudă este pentru împăratul” (Psalmul 45:1)
Prea Sfințite stăpâne,Prea Cucernici părinți,iubiți frați și surori în Ostășia Domnului Iisus!Sunt câteva zile de când l-am cercetat pe acela care ne este nouă tuturor scump, drag și prețios, pe Părintele Iosif. De multă vreme inima mea era aprinsă de dorul să-l mai văd pe Părintele Iosif și să petrec fericite clipe în tovărășia lui, dar suferința, pe de o parte, și alte împrejurări, pe de alta, m-au reținut a merge lângă acela care prin jertfă a cucerit inimile noastre și ne-a strâns astăzi într-o oștire duhovnicească.
Da, iubiților, Dumnezeu, lisus Mântuitorul, Care ne călăuzește pașii și ne dă la bună vreme din darurile Sale bogate, înainte de a veni aici ca să vă văd și să ne vedem după un an de despărțire, de luptă, de necazuri, de amărăciuni și frământări, mi-a făcut această bucurie de-a mă vedea cu acela care ne-a chemat și strâns sub steagul Domnului Iisus. Nu sunt vrednic a-I mulțumi pentru această mare bucurie, că mi-a înlesnit a sta câteva clipe la căpătâiul celui ce din somn ne-a deșteptat și, în corabia mântuirii, ca vrednici luptători ne-a așezat. Cu adevărat, am dorit să-l văd și Domnul mi-a ajutat. Inima mea l-a căutat și l-a dorit cu înfometare, spre a-l vedea; și lisus Mântuitorul a mângâiat sufletul meu și a aliniat durerea inimii mele, prilejuind înainte de a fi aici întâlnirea cu preaiubitul nostru Părinte Iosif. Dar, iubiților, inima mea din nou a fost de lacrimi copleșită și aceasta chiar de la sosirea în gara Orăștie, deoarece acolo am auzit cel dintâi cuvânt despre Părintele Iosif. La întrebarea mea plină de nerăbdare să aflu ceva despre Părintele Iosif, un domn ce cobora din sanatoriu îmi răspunde: „Părintele Iosif e încă greu bolnav … „. Cutremurat de un fior de nepătruns, am suspinat adânc … Din înălțarea sufletească ce mă stăpânea gândindu-mă că peste câteva clipe îl voi vedea pe alesul Domnului slujitor, iată, deodată și pe neașteptate pătrunde în mine un duh de întristare. Mă urmăreau cuvintele: „Părintele Iosif e încă greu bolnav”. Acum eram și mai nerăbdător să-l aflu, să-l văd, să mă conving, să plâng și să mă rog, spre a înțelege taina acestei grele suferințe. Dar iarăși m-am recules și am zis în tainica-mi rugăciune: „Doamne, fie voia Ta. Nu precum noi voim, ci precum Tu, Doamne”. Stăpânit însă de emoția nerăbdării, la ora 2 p.m. am sosit în sanatoriu. Moment zguduitor și plin de emoții !… După câteva ciocănituri în ușă, o voce slabă mă invită înăuntru. E glasul stins, dar plin de iubire al Părintelui Iosif, care stătea culcat în pat, istovit de suferințe. Deși era ora 2 numai, totuși fruntea-i era scăldată în sudori. O, cine ar putea înțelege vreodată acest foc al suferinței în care arde mereu viața unui om?… Da, iubiților, am văzut și vă spun și vouă: Părintele Iosif e greu bolnav. El e bolnav cu trupul, ca să fim noi sănătoși cu duhul; și-a mistuit făptura, ca să ne întărim noi credința. Căci într-adevăr, de n-ar fi el așa, noi astăzi poate n-am fi fost aici. Prin jertfa vieții sale de păstor iubitor și vrednic slujitor al altarului, noi astăzi ne-am adunat smeriți, dar plini de încredințare, sub scutul Domnului Iisus. O, cât de mult ne iubește el pe noi! De-acolo din pat de suferință, din cuptorul chinuitor al temperaturii, el încă ne urmărește cu rugăciunile pe care necontenit le duce înaintea Tatălui Ceresc. Și acuma, tot din această iubire sfântă, vă trimite prin mine, smeritul frate mai mic, o caldă și sfântă binecuvântare. E binecuvântarea păstorului, e binecuvântarea slujitorului lui Dumnezeu care, prin luptă și jertfă, necontenit veghează asupra mântuirii noastre. De aceea, primiți-o, fraților, primiți-o, surorilor, și o închideți în cămara plină de iubire a inimilor voastre și păstrați-o acolo ca pe darul cel mai prețios.
Dar, iubiților, odată cu binecuvântarea, eu vă aduc și o rugăminte: de a vă ruga necontenit pentru Părintele Iosif. Ca unor copii aleși și ascultători, vă spun: Luptați-vă până la sânge, în rugăciunile voastre către Domnul, pentru fratele și Părintele nostru drag. Cu ochii scăldați în lacrimile iubirii, Părintele Iosif îmi zicea: „Spune fraților că îi rog să se roage și mai departe pentru mine, că am multă trebuință de rugăciunea lor”. Însă, iubiților frați, dacă este adevărat că Părintele Iosif are nevoie de rugăciunile noastre, apoi nu-i mai puțin adevărat că noi înșine avem un și mai mare interes ca Domnul să ni-l redea sănătos pe fronturile luptei noastre ostășești. De aceea, primiți cu aceeași dragoste și această rugăminte de a-l avea necontenit în rugăciunile voastre.
Iubiților frați, o clipă să nu uitați că pe acest pământ, după iubitul își scumpul nostru Tit, voi sunteți singura mângâiere, singura bucurie și fericire a Părintelui Iosif.De aceea, eu mult m-am bucurat când, urcând spre sanatoriu, din distanță în distanță, am văzut grupuri de ostași care urcau același deal, mergând să-l cerceteze pe acela care a cucerit inimile noastre. Și cât mi-a umplut sufletul de bucurie aflând că în fiecare zi de sărbătoare vin, din toate părțile țării și mai ales de prin împrejurimi, atâtea și atâtea sute de ostașii, mărturisind iubire și recunoștință! Se strâng în jurul patului de suferință, cântă, plâng, se roagă și vorbesc. Toate aceste lucruri mi-au înviorat făptura, înțelegând că ostașul știe să iubească și stă necontenit de veghe, spre a-și arăta oricând recunoștința. De aceea, strâns uniți, cu un cuget și o simțire, o clipă nu încetați a vă ruga, căci noi încă avem trebuință de această binecuvântată trâmbiță a deșteptării.
Deși în această stare a grelei suferințe, totuși el încă nouă ni se dă, alimentând fără încetare fronturile Oastei cu merindea cea duhovnicească.În foaia «Oastea Domnului» nr. 49, din 3 decembrie 1953, iubitul nostru frate I. Marini, sub titlul: „Un calendar ieșit din cuptor”, ne arată lămurit și adânc impresionant cum a lucrat Părintele Iosif ca să ne dăruiască și-n anul acesta un minunat calendar. El însuși a fost martor la scrierea acestei minunate cărți ieșite din focul suferințelor. Culcat în pat, aprins de focul mistuitor al temperaturii, cu fruntea presărată cu broboane de sudoare și ochii înlăcrimați, a scris Părintele Iosif calendarul anului 1934. Și apoi, din aceeași suferință, rând pe rând, au urmat și alte cărți. La sfârșitul lui ianuarie, ne trimitea Tâlcuirea Evangheliilor, cartea I-a. De sfintele Paști, ne-a trimis ca dar Tâlcuirea Evangheliilor, cartea a II-a și o minunată colecție de poezii religioase ale fraților noștri I. și C. Tudusciuc, adunate și tipărite sub titlul Veniți sub steagul lui Iisus, iar acuma, la întâlnirea noastră aici, ne oferă alte două cărți: A doua sută de istorioare, într-o nouă ediție, și A patra sută istorioare. Vedeți dar, iubiții mei frați și iubitele mele surori în ostășia Domnului Iisus, câtă iubire și câtă purtare de grijă pentru noi. Necontenit ne trimite hrană bună, plăcută și veșnic proaspătă. Și atunci, iată pentru ce datori suntem a-l purta necontenit în rugăciunile noastre.
Și acuma mai am o ultimă însărcinare. Să vă transmit rugămintea fierbinte ca fiecare dintre noi să ne luptăm lupta cea bună, să ne păstrăm tari în credință și cugetul curat (ITim 1, 18-19), ca niște aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și preaiubiți (Col 3, 12), să creștem necontenit în toate privințele (Ef 4, 15); să ne dezbrăcăm de omul cel vechi, supus pieirii, să ne înnoim și să ne îmbrăcam în omul cel nou (Ef 4,22); să ne îmbrăcăm cu o inimă de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândețe, cu îndelungă răbdare (Col 3, 12). Dragostea noastră să fie fără prefăcătorie. Unul pe altul să se iubească cu o dragoste fierbinte. Fiecare să dea altuia întâietate, în cinste. Nimeni să nu umble după lucrurile înalte, ci fiecare să rămână la cele smerite. Socotiți-vă morți pentru păcat și vii pentru Dumnezeu, în Iisus Hristos. Fiecare să se dea pe sine lui Dumnezeu ca înviat din morți, ca niște robi ai unei vieți sfinte. Fie-vă groază de rău și alipiți-vă de bine. Umblați ca fii ai luminii (Ef 5, 8) și prețuiți numai ce este plăcut înaintea Domnului (Ef 5, 10). Fiți plini de râvnă cu Duhul. Slujiți Domnului cu toată făptura voastră și bucurați-vă în nădejdea mântuirii. Fiți răbdători în necazuri și stăruiți în rugăciuni. Dezbrăcați-vă de voi înșivă și fiți cu toții un suflet și un gând, având o simțire și o dragoste (Flp 2, 2). Prin toate ale voastre, să arătați că Dumnezeu este Acela care lucrează în voi (Flp 2, 13). Răscumpărați vremea, folosiți orice prilej în a vesti pe Domnul, căci zilele acestea sunt rele (Ef 5, 16). Luptați necontenit și păstrați-vă curați și fără prihană copii ai lui Dumnezeu, fără vină în mijlocul acestui neam ticălos și stricat. Să străluciții ca niște lumini în lume (Flp 2, 14-15). Nimeni să nu mai trăiască pentru sine. Orice faceți să faceți din toată inima, ca pentru Domnul și nu ca pentru oameni, ca unii care știți că, drept răsplată, veți primi de la Dumnezeu moștenirea. Slujiți Domnului Hristos (Col 3, 23-24), căci fie că murim, fie că trăim, ai Domnului suntem. Cuvântul lui Hristos să locuiască din belșug în voi (Col 3, 16). Cunoscând că, în Hristos, nouă ni s-a dat harul nu numai să credem în El, ci să și pătimim pentru El (Flp 1, 29), și că vom fi moștenitori numai dacă vom și suferi cu adevărat dimpreună cu El (Rom 8, 17) în orice clipă, fie la bucurie, fie la necaz, când poate cei răi se vor năpusti asupra noastră ca să ne mănânce carnea (Ps 27). Noi să ne îndreptăm privirea la Domnul și Lui să-I încredințăm întreaga noastră soartă. Domnul este milostiv și plin de îndurare, îndelung răbdător și plin de bunătate (Ps 145, 8). În orice zi Îl vom chema, El este gata a ne veni în ajutor (Ps 118, 5-9). El Își va pleca urechea spre noi și ne va izbăvi din orice necaz și din orice durere (Ps 116, 1-18), căci El este scutul și mântuirea celor cu inima curată.De aceea, cântați Domnului. Între cei necredincioși să răsune cântările noastre și să se cunoască strigătele voastre de veselie. Pretutindeni vestiți minunile Lui. Făliți-vă cu Numele Lui cel sfânt și inimile voastre să se bucure și să nădăjduiască în Domnul (Ps 105, 1-5). Iubirea tainică a lui Iisus să ne unească și țină cu statornicie în Locașul Domnului, adi-că acolo unde se arată slava Dumnezeului nostru. În toate zilele inima să se arate plină de veselie și buzele încărcate de cântări. Toată viața noastră să fie un strigăt de bucurie (Ps 98, 4) și o necontenită cântare. Recunoscând în fiecare din noi o oaie slabă ce are nevoie a sta mereu sub paza Bunului Păstor, să plecăm cu zi, cu noapte urechea la glasul blând al lui Iisus, stânca izbăvitoare și tăria celor credincioși. Și astfel, alipiți de Domnul, pomul vieții noastre să fie ca răsădit lângă izvoarele de apă, încărcate cu roadele bogate ale vieții celei noi, ale vieții de sfințenie și neprihănire.În fiecare dintre noi să stăpânească un singur gând: Doamne, iată-mă, stau gata să fac voia Ta. Trimite-mă la luptă cum vrei Tu și unde vrei Tu. Eu nu mai sunt al meu, ci sunt în totul numai al Tău. Eu nu mai trăiesc pentru mine, ci numai pentru Tine. Fă Tu ce vrei din mine. Cuvântul Tău este bucuria și plăcerea mea (Ps 119, 162). În El eu am descoperit o candelă ce luminează cărarea vieții mele și-mi apără pașii, să nu cad (Ps 119, 105). Inima mea este necontenit deschisă spre a primi cu bunăvoință Cuvântul Tău (Ps 119, 11).Făcând astfel, ați împlinit cea mai sfântă dorință a Părintelui Iosif. În fața lumii, voi rămâneți o epistolă deschisă, scrisă de slujitorul Domnului nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu; nu pe table de piatră, ci pe niște table de carne, care sunt inimile voastre (II Cor 3, 3-4). Iar în ziua Venirii lui Hristos, Părintele Iosif va putea spune cu Sfântul Apostol Pavel: „N-am alergat și nici nu m-am luptat în zadar” (Flp 2, 16). Pentru aceea, închei cu aceleași cuvinte: Privegheați, vă rugați și luptați neîncetat, spre a primi cununa.*
Pr. Vasile I. Ouatu
*Ostaşul Domnului nr. 7 din 15 iulie 1934
