„Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Iisus Hristos.” (Efeseni 1:2)
Obișnuim poate să trecem rapid peste saluturile Noului Testament din scrisorile Sfântului Pavel. Atât cititorul experimentat, cât și cel novice, pot găsi motive să survoleze aceste prime versete de introducere în epistole. Astfel că propun un (scurt) popas tocmai aici, la salutul paulin din versetul doi.
Dacă omul se poate hrăni „cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4:4), trebuie să fie și aici un folos duhovnicesc.
Lumea Harului și lumea Păcii – rădăcini etimologice
Salutul obișnuit pentru lumea greacă a vremii era „chairein”_(însemnând „bucură-te!” sau „fii sănătos!”). Apostolul decide însă să încreștineze salutul lumii și să îl schimbe fonetic, făcând un mic joc de cuvinte: din ”chairein” devine „charis” (Har).
În schimb, poporul evreu folosește „Shalom” (Pace), care poate însemna și binecuvântare, prosperitate, integritate sau plinătate.
Sfântul Pavel decide, așadar, să cuprindă și să transforme salutul lumii grecești împreună cu salutul evreiesc, dându-le o nouă haină evanghelică. În Biserica lui Hristos, „zidul de la mijloc” (Efeseni 2:14) dintre greci (neamuri) și iudei cade. Iar dorul după prosperitate sau după pace îl alipește de o nouă sursă: „…de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Iisus Hristos”.
Salutul unui convertit
Sfântul Pavel are comportamentul unui convertit: așa cum el a fost schimbat de întâlnirea cu Hristos, tot așa și el transformă salutul lumii în unul nou. Se folosește, deci, de „vehiculul” salutului pentru a reaminti mesajul Evangheliei: (doar) Dumnezeu, devenit Tatăl nostru, și Domnul Iisus, ne dau Harul și Pacea.
Harul devine motorul noii noastre existențe – este dragostea înălțată pe Crucea Golgotei pentru toți oamenii, bunătatea necuprinsă pe care El a arătat-o pentru înfierea tuturor. Starea aceasta de împăcare cu Dumnezeu ne aduce totdeauna Pacea, liniștea și fericirea unei vieți trăite cu Domnul, în urma căreia sunt învinse păcatul și moartea.
Ce apăs trebuie să fi avut acest salut în gura Sfântului Pavel!
Când, în sunet de lanțuri, putea vedea prigoanele bisericilor, luptele, frământările pe tot cuprinsul propovăduirii, inima sa de părinte, pesemne, ardea la gândul atâtor „copii în Hristos”, unii mai mari, alții având încă nevoie de ”lapte”, nu de ”bucate tari” (1 Corinteni 3:2, Evrei 5:12). O inimă îndurerată de părinte putea rosti atunci, peste toți cei credincioși, cu toată puterea, ca o declarație: Dumnezeu Tatăl și Fiul Său Iisus să vă dea Harul și Pacea!
Creștinismul diferit al zilelor noastre
„O dovadă despre slăbirea creştinismului adevărat sunt şi salutările creştinilor de azi. Din salutul oamenilor de azi Evanghelia lipseşte aproape cu totul. Viaţa celor dintâi creştini era plină de salutări duhovniceşti, pentru că pe atunci era plină lumea de oameni duhovniceşti. Azi, însă, au dispărut salutările duhovniceşti, pentru că lumea e plină de oameni lumeşti.” (Preot Iosif Trifa)
Așa a apărut salutul „Slăvit să fie Domnul!” din Mișcarea Oastei Domnului. Dintr-o astfel de lipsă duhovnicească au devenit comune și „Pacea Domnului!” sau „Doamne, ajută!”.
Este totuși o durere când omul firesc ajunge să se folosească de saluturile sau expresiile duhovnicești potrivit nevoilor sale. Nu de puține ori, oamenii care umblă cu satana în gură toată ziua (pe care îl mai și pun la treabă, să tot ducă într-o parte sau alta), la final se despart prietenește cerând… ajutorul Domnului. Pentru că omul se mulțumește să aibă spor în planurile sale, fără a-l interesa de sursa acestuia.
Mai mult, „Doamne, ajută!” îl poți auzi orișiunde are omul nevoie de succes: nici nu ar conta că el se pregătește să fure, să înșele, să păcătuiască…
Evanghelia lipsește și acum din gura poporului român. Saluturile acestea, chiar și prost folosite, sunt secundare față de atâtea alte feluri de adresare ale oamenilor. Dar, atunci când pot fi auzite, ele împlinesc dureros cuvântul: „Când se apropie de Mine poporul acesta, Mă cinstește cu gura și cu buzele, dar inima lui este departe de Mine și frica pe care o are de Mine nu este decât o învățătură de datină omenească.” (Isaia 29:13)
Tâlcuirea salutului – o necesitate actuală
În direcția aceasta ce s-ar putea face?
Apostolul Pavel nu s-a mulțumit să afirme „Harul și Pacea”, ci a completat salutul său pentru a-l tâlcui: ele vin de la Dumnezeu Tatăl și de la Fiul. Acesta poate fi un pas în combaterea analfabetismului duhovnicesc: tâlcuirea saluturilor duhovnicești.
Iată-l pe Sfântul Petru făcând acest lucru: „Harul și pacea să vă fie înmulțite prin cunoașterea lui Dumnezeu și a Domnului nostru Iisus Hristos!”(2 Petru 1:2)
Ar fi un mare câștig pentru Evanghelie ca ea să ajungă să fie totdeauna explicată și lămurită pe scurt în saluturile omenești: să înțeleagă omul că Domnul nu ajută să minți, să înjuri sau să te folosești de Numele Lui pentru interesele tale firești, că Domnul te ajută să te întorci la El, să îți schimbi viața, să te faci într-adevăr creștin. Nici saluturile duhovnicești nu au puterea și sensul lor dacă nu sunt acoperite de trăirea omului lăuntric, duhovnicesc.
Un ultim exemplu: în limba engleză (în care și salutul „Goodbye” provine din fraza veche: „God be with ye”), strănutul cuiva atrage totdeauna binecuvântarea celor din jur (”God bless you”).
Nu ar putea deveni comună și la noi o urare cu valențe creștine?
Darius Todirașcu
