Părăsiți și păcatele cele mărunte boala care împiedică creșterea și desăvârșirea cea sufletească.
Despre sfântul Sebastian se povestește că, fiind odată chemat de către împăratul, acesta l-a întrebat ce să facă pentru a se tămădui de boala grea în care zăcea.
– Sfărâmă idolii la care te închini, i-a zis sfântul Sebastian, și întoarce-te la Dumnezeul cel viu!
Împăratul a poruncit să sfărâme toți idolii pe care îi avea așezați în templul lui. Însă nu s-a îndurat să sfărâme vreo trei idoli mici din aur și argint, ci i-a pus într-un loc ascuns. Și împăratul tot nu s-a vindecat. Atunci a chemat din nou pe Sebastian la el și i-a zis:
– lată că te-am ascultat, mi-am sfărâmat idolii, și tot nu m-am făcut sănătos.
– Sfărâmă și idolii cei mici! i-a răspuns Sebastian, până atunci nici nu te vei face sănătos.
Mă gândesc cu durere: câți dintre copiii lui Dumnezeu încă și-au mai păstrat astfel de idoli „mici“, păcate „mărunte”, nimicuri, cum le spun ei. Câți dintre cei care spun că s-au predat Domnului mai păstrează, totuși, într-un colț al inimii, idolii „mici” ai unui păhărel, ai unei drăcuieli, ai unei flecăreli, ai unui obicei lumesc, ai unei minciuni mici – și atâtea altele. Iar roadele acestui lucru se văd. Unde sunt familii cu astfel de idoli mici, se vede îndată. Unde sunt grupări de credincioși cari păstrează și țin la acești idoli „mici“, se cunoaște îndată. Creșterea lor sufleteasca stă pe loc. Înaintarea lor în cele duhovnicești a rămas tot în starea de la început. Și numărul scade mereu, în loc să sporească, căci viața lor searbădă și rece nu mai atrage pe nimeni, nu mai poate aduce pe nimeni. Unde întâlnesc astfel de oameni, astfel de oști – îndată știu, de la început, că aici nu este inima întreagă a Domnului Dumnezeu (I Împărăţi 11,4) și că se mai păstrează încă, cu grijă, idoli – mă tem că nu numai cei „mici“.
Mi-a fost dat să merg la unele adunări în cari m-a izbit, de la trecerea pragului, această răceală și sărăcie sufletească. Cauza am aflat-o îndată după aceea, când, la masă, fratele mă îmbia cu un păhărel de rachiu sau vin, spunând: Da, noi am tot avut obiceiul să bem câte un păhărel, din când în când.
Dădeam din cap îndurerat. Acest păhărel și celelalte „mărunțișuri“ ca el nenorocesc și omoară sufletele, familiile și adunările în care se cuibăresc. O, ce nenorocită stare sufletească e aceasta! Oameni cari de 10-15 ani citesc în Biblie și se numesc ostași și credincioși, și ei au rămas tot în „,feșe”, tot în starea de copil sufletesc, nu sunt în stare să înghită o bucățică mai „tare“ (Ioan 6,60), că se hrănesc mereu numai cu „lapte“, tot cu lucrurile începătoare (Evrei 5, 12-14). Aceștia sunt „căldiceii“ despre care Domnul a spus: ”O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă ești căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea.“ (Apocalipsa 3, 15-16). Dar ei caută să înșele și să mintă pe Dumnezeu. Cum, suflete nenorocite, credeți că Dumnezeu vă primește o inimă împărțită ? Credeți că puteți înșela pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, ascunzând încă în inimile voastre aceste gunoaie, rămășițe și spurcăciuni ale diavolului? Cum credeți că veți putea fi binecuvântați, când Duhul lui Dumnezeu nu poate pătrunde în inima voastră, fiindcă nu-L lăsați ? Credeți că lui satan îi pasă că vă ține legați cu zece legături sau că vă ține numai cu una ? Nu vă amăgiți! Dacă te-ai lăsat de zece păcate, dar te mai ții încă de unul, încă tot pierdut ești. Fie acela păcat mic în ochii tăi, înaintea lui Dumnezeu, trebuie sa știi că nu este păcat mic. Toate sunt grele.
Ce poate face olarul dintr-un lut vârtos, care nu se modelează ? Tot aşa, Duhul lui Dumnezeu nu-și poate face în voi lucrarea Lui de mântuire, de creștere, de sfințenie și desăvârșire, dacă voi nu vă predați cu totul Lui, fără nicio rezervă, fără nicio îndoială, fără nicio târguire. De aceea, voi stați și dormiți mereu pe puntea primejdioasă dintre cele două lumi. Cuvântul lui Dumnezeu spune: ”Urăsc pe oamenii nehotărâți!” (Psalm 119,113) Vreți să fiți mereu între aceștia ? De ce nu vă hotărâți ? Credeți că vă va fi mai rău dacă vă veți preda cu totul lui Dumnezeu ? Vă temeți că veți fi mai nenorociți dacă Îl veți lăsa pe El să vă stăpânească pe deplin? Nu vă temeți, mai degrabă, să mai rămâneți în starea în care vă găsiți! E ca și când v-ați teme să deschideți obloanele și ușile casei ca să intre soarele cald și luminos, pentru ca să nu aducă în casă întuneric și frig. Suflete „căldicele” și nenorocite, lăsați în inimile voastre să răsară pe deplin Hristos! Lăsați Duhul lui Dumnezeu să vă poate umple viața cu Harul Apei Sale Vii, cu Mana Sa dătătoare de viață, pentru ca să credeți, să nu rămâneți toată viața în starea de pitici cocoșați și nenorociți sufletește.
Sau, dacă nu vreți, părăsiți mai bine lucrarea lui Dumnezeu pe care stați ca niște bureți de iască, piedică pentru toți cei ce vor sa se mântuiască și să trăiască după voia lui Dumnezeu. E mai cinstit.
Ori rece, ori în clocot!
Familia Crestina nr. 1 pag. 7 Ianuarie 1942
Ioan Marini
