Meditație: „Un suspin de-o clipă…” – pe pământ și o Bucurie veșnică – în Cer
„Ce sunten noi, Doamne? Umbră și părere,
un suspin de-o clipă, iar apoi tăcere;
ce curând ne crește și ne ia pământul,
izvorâm ca apa și plecăm ca vântul…”– Fratele Traian Dorz –
Viața este o călătorie de la Dumnezeu și până la El. Ea, (viața) este darul pe care noi l-am primit de la Acesta pentru a avea posibilitatea de a trăi împreună veșnic în Cer, în locul promis de Fiul: „și după Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine, ca, acolo unde sunt Eu să fiți și voi.” (Ioan 14, 3) Însă, până atunci, suntem călători pe marea acestei vieți, și suntem îndatorați să luptăm lupta cea bună pentru a dobândi viața veșnică: „Luptă-te lupta cea bună a credinței; apucă viața veșnică la care ai fost chemat și pentru care ai făcut acea frumoasă mărturisire înaintea multor martori.” ( I Timotei 6, 12).
Ceea ce ne face pe noi îndatorați nu este vreo obligație pământească pe care o avem, ci este conștientizarea că am fost răscumpărați cu un preț atât de mare: căci știți că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ați fost răscumpărați din felul deșert de viețuire pe care-l moșteniserăți de la părinții voștri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur și fără prihană. (I Petru 1, 18-19) Am fost răscumpărați cu un preț nemaiîntâlnit, nemăsurat și care nu poate fi înțeles deplin de ființa umană, întrucât ce s-a întâmplat este mai presus de firea pământească. Această luptă pe care este necesar să o ducem nu este una tocmai ușoară sau simplă, avem de trecut prin diferite valuri și furtuni. Acestea, de cele mai multe ori, pot lăsa răni adânci în inimile și viețile noastre. Fratele Traian Dorz ne avertizează cu privire la acest lucru și scrie faptul că faptele noastre țin o clipă, dar urmările lor pot ține veșnic, de aceea este de trebuință să fim veghetori și atenți la faptele noastre. Cea mai mare problemă a acestor fapte este că ne îndepărtează de Tatăl Ceresc, iar dacă se întâmplă acest lucru ne pierdem și pacea sufletească.
Cu toate că, acest parcurs nu este ușor, cei ce ne încredem în Domnul, primim totul cu bucurie, iar când nu se poate cu bucurie, o primim cel puțin cu nădejde în Preaiubitul inimilor noastre, care este în fiecare clipă alături de noi.
Părintele Iosif Trifa ne învață că: „Fiecare an din viaţa omului, fiecare lună, fiecare zi, fiecare ceas şi fiecare clipă sunt o comoară pe care trebuie să o folosim pentru a dobândi mântuirea sufletului şi viaţa cea veşnică.” Așadar, este necesar și de trebuință sufletelor noastre să facem din fiecare moment al vieții noastre un prilej de a lucra pentru clipa când vom sosi Acasă…
Adeseori, ni se întâmplă, chiar atunci când încercăm să luptăm pentru Cer să fim cuprinși mai mult de ce avem de săvârșit pe acest pământ pentru a putea supraviețui și pentru a obține un confort. Cartea Genezei 3:19 ne arată că indiferent de nevoile noastre pământești vom ajunge în pământul din care am fost zidiți: „…căci țărână ești, și în țărână te vei întoarce”, dar acest verset nu reprezintă o amenințare, ci o atenționare a faptului că oricât am lucra în această lume, vom ajunge clipa când ne vom muta din această viață trecătoare, la cea veșnică.
Sfânta Scriptură, în multe rânduri ne făgăduiește faptul că va fi o viață veșnică, asemenea cum este amintit în Evanghlia Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan, în capitolul 10, versetul 28: „Eu le dau viața veșnică, în veac nu vor pieri și nimeni nu le va smulge din mâna Mea.”
Consider că, trăim într-o perioadă a istoriei omenești când alergarea după cele lumești este mai mare decât cea de a aduna comori sufletești, iar din acest punct de vedere lipsește pacea sufletească și bucuria din viața multora. Grijile pe care noi le avem zi de zi ne răpesc timpul cu Domnul, ne fac adeseori să uităm că noi nu vom trăi veșnic aici jos, ci vom avea de trăit o viață veșnică, Sus. Sunt de părere că ar trebui să ne gândim la faptul că trăim pe pământ o perioadă limitată, iar de cele ale trupului este necesar să ne preocupăm într-o mică măsură, iar apoi să ne gândim la faptul că noi am fost creați să trăim veșnic și că de acest lucru ar fi necesar să ne preocupăm cel mai mult.
În concluzie, viața este o călătorie pe pământ cu o destinație cerească, iar pentru acest fapt trebuie să ne pregătim încă de pe pământ. Cu ajutor din partea Domnului, fiecare dintre noi să ne preocupăm de ceea ce ne apropie de Împărăția cea Cerească și Veșnică, iar la capătul ei să ne întâlnim cu toții la nunta Mirelui.
Irina Maria Petrariu
