“…dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.”(2 Corinteni 5, 17)
Care este marea şi uimitoarea minune a lui Iisus Hristos? Nu vindecarea slăbănogilor, muţilor, surzilor, gârbovilor, leproşilor, orbilor, muribunzilor; nu înmulţirea pâinilor, umblatul pe mare, tămăduirea demonizaţilor şi nici chiar învierea morţilor. Minunea cea mare şi fără seamăn aceasta este: nașterea din nou despre care îi vorbește Iisus lui Nicodim, totala dezintegrare a omului păcătos şi imediata lui schimbare în subiect de jertfa. Iată cea mai uluitoare minune a Domnului, neîntrecută, care pe toate celelalte le lasă în urmă şi le pune în umbră, oricât de cutremurătoare ar fi şi ele. (pr. Steinhardt)
În Zaheu noi vedem cam cum se întâmplă nașterea din nou în oameni. Două dorințe care se întâlnesc: dorința lui Zaheu, care vrea să-L caute, să-L cunoască, să știe cine este Domnul, și dorința lui Iisus, care vrea să intre în casă și să mântuiască.
Puțin mai înainte am avut episodul cu tânărul bogat (despre care spune Iisus că mai lesne este să intre o cămilă prin urechile acului, decât un bogat în Împărăția Lui): tânăr, bogat, nobil și bun, vine la Iisus cu dorința să facă ceva, să fie și mai bun decât este ca să poată moșteni Împărăția Lui Dumnezeu. Acesta n-a putut fi mai bun, a plecat mâhnit și nemântuit. Însă Zaheu e mic, păcătos, și nu vrea să fie mai bun, ci vrea doar să vadă cine e Iisus, să-L cunoască pe Iisus. L-a văzut, s-a bucurat, s-a schimbat într-o făptură cu totul nouă și a fost mântuit!
„Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut.”
Dumnezeu a venit în mod special să salveze ceea ce era pierdut. El e Mântuitorul. De aceea poate să-l salveze pe Zaheu, pentru că e pierdut.
Aproape la fel se petrec lucrurile cu femeia samarineancă, orbul din naştere, demonizatul din ţinutul Gherghesenilor, al celui de-al zecelea lepros şi alţi tămăduiţi care de-îndată Îl urmează, preamărindu-L pe Hristos.
“Deci, dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă”, spune Apostolul (II Corinteni 5, 17); omul vechi a murit împreună cu faptele lui. Şi ne-am îmbrăcat în cel nou, dezbrăcându-ne şi dezpovărându-ne de vieţuirea cea veche.
Hristos ne înnoieşte întru totul, ne îmbracă în omul nou, ne face fii ai luminii, ca semn şi izvor de naştere: „Să vă dezbrăcaţi de vieţuirea voastră de mai înainte, de omul cel vechi, care se strică prin poftele amăgitoare; şi să vă înnoiţi în duhul vieţii voastre; şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după Dumnezeu, de o neprihănire şi o sfinţenie pe care o dă adevărul” (Efeseni 4, 22-24).
Pr. Vasile Manole
