La 1 ianuarie 1933 Părintele Iosif publică un număr festiv la împlinirea celor zece ani de existență ai Lucrării Oastea Domnului. Inițiativa duhovnicească a părintelui Iosif Trifa atinge inimile și de la an la an, numărul celor care se hotărăsc să intre în rândurile Oastei crește. Harul revărsat peste acest răsad sfânt este deosebit, dar deosebite erau și jertfele aduse de părintele Iosif pentru întreținerea acestei revărsări peste albia Lucrării. Odată cu împlinirea celor zece ani de la apariția Oastei Domnului, redacția în frunte cu părintele Iosif și fratele Ioan Marini publică un număr festiv care marchează acest moment însemnat. Se publică statistici, se arată roadele binecuvântate ale mișcării, se trec în revistă veteranii cu care a început Lucrarea, dar mai presus de toate este redat testamentul inspirat de Dumnezeu cu privire la viitorul Oastei. Părintele Iosif publică articolul ”Moara și piticul” în care este revelat felul în care a lucrat în țara și Biserica noastră Duhul Sfânt, prin piticul de la Moara Oastei, care era el însuși. Este redat în esență adevărul cu privire la existența prezentă și viitoare a Oastei Domnului: Oastea nu merge prin opinteli omenești ci prin revărsarea apelor Duhului Sfânt. *
”Moara şi piticul — sau rostul meu în mişcarea Oastei Domnului.
La ţară am văzut odată o jucărie de care lumea râdea. Lângă roata unei mori de apă, cineva făcuse o păpuşă în formă de pitic. Piticul avea mâini umblătoare şi era astfel aranjat încât se părea că el învârte roata morii. Se opintia piticul ca şi când el ar purta moara. Dar lumea râdea de opintelile lui pentrucă moara umbla prin revărsarea şi puterea apei; prin aceasta »lucra« şi piticul. Râdeam şi eu atunci cu lumea, dar azi văd un adânc înţeles în ceeace am văzut atunci.În moara şi piticul dela ţară, eu văd azi o minunată icoană despre rostul meu în mişcarea Oastei. În mişcarea Oastei eu sunt piticul care la aparenţă învârt roata morii Oastei Domnului. Dar moara Oastei nu merge prin opintelile mele, ci ea umblă şi macină prin revărsarea Duhului Sfânt, prin revărsarea apelor vii. Piticul ar fi ridicol să creadă că moara umblă prin opintelile lui — şi tot atât de ridicol ar fi să creadă şi alţii acest lucru. În Oastea Domnului, totul e revărsarea Duhului Sfânt.
O, ce minune mare a fost şi cu »moara« aceasta a Oastei! Acum 11 ani, de sus dela munte, se cobora spre Sibiu un om mic şi nevoiaş. Unul care putea zice cu psalmistul David: iar eu sunt verme şi nu om, ocara oamenilor (psalm 21, 6). Şi într’o bună zi, »piticul« acesta se apucă şi face o »moară«. Nu era moară aceasta, ci mai mult un fel de morişcă de care fac copii. Şi a stat multă vreme, piticul lângă »morişca« aceasta (mai bine de un an, Oastea a avut numai câţiva ostaşi pe toată ţara). Lumea zâmbia de »pitic« şi de »morişca« lui (în primii ani, Oastea era pe tot locul subiect de zeflemea). Dar într’o bună zi, morişca a început a creşte. Piticul a rămas pitic, dar morişca a crescut. Din morişcă s-a făcut »moară«, iar din stropii de apă cari o purtau, s-a făcut un râu de apă curgătoare. Şi a început »moara« aceasta să macine bucate de hrană duhovnicească. Pe an ce a crescut, і-a crescut apa şi puterea de a măcina. »Morişca« de acum 10 ani, azi e o »moară sistematică« ce macină grâu de hrană duhovnicească pentru o ţară întreagă. Cine a zis că Dumnezeu nu mai face azi minuni? Oastea Domnului este dela începutul ei o minune. N-a avut această mişcare nici om viguros, n-a avut nici fonduri, nici »capital de bani«, nici »subvenţii«. A avut însă »apă pe moară« — a avut revărsarea Duhului sfânt. N-am avut nimic decât darul lui Dumnezeu şi »destul ne-a fost nouă acest dar« (2 Cor. 12, 9). Oastea e o mărturie despre cum lucrează şi azi în lume darul lui Dumnezeu folosind vase umile şi slabe.
10 ani de Oaste! Mă uit înapoi şi văd darul lui Dumnezeu care ne-a însoţit pas de pas. Văd grăunţul de muştar cum a crescut — nu prin cel ce l-a sădit, nici prin cel ce l-a udat — ci prin darul lui Dumnezeu care a făcut să crească (1 Cor. 3, 6—7). Ce va fi în viitor? Nu e de competinţa noastră a ispiti acest lucru. Oastea e a Domnului şi El va avea grijă de ea. Totuşi în nopţile mele de veghe, adeseori tremur gândindu-mă la ziua de mâine. Oastea Domnului e o mişcare pronunţat duhovnicească. »Moara« ei umblă prin revărsarea apelor Duhului Sfânt. Eu mă tem de ziua când »moara« aceasta va încape pe o înţelegere duhovnicească mai scăzută. Mă tem că vor veni »îndreptări«, »adaptări«, »organizări« cari… vor lua apa de pe moară. Mă tem de »îndreptări« cari vor îndepărta »duhul« şi va rămânea »litera«. Eu mă tem de ziua când se va retrage apa de pe moară şi »moara« Oastei va fi pusă la încercare să umble cu »fonduri«, cu »comisii«, cu »comitete«, cu »conferenţe« etc. Noi n-am avut nimic decât apă pe moară. Mă tem de ziua când Oastea va avea de toate, dar nu va avea apă pe moară. Iar atunci, Oastea şi-a sfârşit viaţa. Când se va retrage apa de pe »moară«… când se va retrage revărsarea Duhului Sfânt. — Oastea şi-a perdut viaţa. Atunci va rămânea şi ea numai cu numele, aşa cum creştinii de azi poartă nume frumoase de sfinţi, dar faptele lor sunt de păgâni.
10 ani de Oaste! De ce aş tăgădui îngrijorarea ce o am pentru viitorul acestei mişcări? La 10 ani de Oaste, citesc următorul Apel: Comitetul de Direcție al Asociaţiei Culturale-Religioase »Oastea Domnului« din Eparhia ortodoxă a Orăzii, roagă pe calea aceasta pe toţi intelectualii români ortodocşi, clerici şi mireni, să binevoiască a se înscrie cu câte o conferinţă, în stil popular la şezătorile culturale pe cari le aranjează Asociaţia Dumineca după amiazi în cursul anului 1932—1933, pentru membrii săi din Oradea… în conformitate cu Statutele Oastei. Subiectele conferinţelor vor fi luate din: Istoria Biblică, Istoria Bisericească, Istoria literaturii române, Istoria Naţională, Geografie, Economie, Morală şi Igienă… Oradea la 7 Octomvrie 1932. Preşedintele Oastei: Pompiliu Dan (»Legea Rom.« Nr. 21—1932). Oaste cu conferenţe de geografie! Oaste cu conferenţe de higienă! Oaste cu conferenţiari cari n-au nimic cu fronturile Oastei… şi toate aceste »în conformitate cu statutele Oastei«. Iată sfârşitul Oastei! Iată o Oaste ce nu mai e Oaste! Noi nu zicem că aceste conferenţe n-ar fi bune. Departe de noi gândul acesta. Numai că Oastea Domnului a fost înfiripată cu totul în alt spirit. Ea îşi are rosturile ei pronunţat duhovniceşti. Înhămată la alte treburi, Oastea nu mai e Oaste.
10 ani de Oaste! De ce aş tăgădui că mă dor aceste semne şi pre semne rele. Ele vestesc că primejdia pentru viitorul Oastei nu vine dinafară, ci dinlăuntru. Şi de ce aş tăcea când marea răspundere ce o am faţă de această mişcare — îmi porunceşte să strig de pe »coperişul caselor«. O, Doamne Isuse! Trimite Oastei Tale oameni plini de Duh Sfânt. De 10 ani de Oaste, aceasta este rugăciunea noastră cea ferbinte: Doamne trimite oştirii Tale oameni plini de Duh Sfânt.”
Oastea Domnului Supliment de anul nou 1933 pag. 3
Pr. Iosif Trifa
*ODMedia
