11 aprilie 1937 „Mi s-a luat numele și haina de preot.” La această dată apare ultimul număr al foii Isus Biruitorul, la care părintele Iosif Trifa a fost redactor. Articolul de fond aduce la cunoștință fraților faptul că părintelui Iosif Trifa i s-a luat „numele și haina de preot” prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de a respinge cererea de grațiere înaintată de acesta. Procesul caterisirii începe cu prima judecată prin Consistoriul Spiritual Eparhial din 9 mai 1935, unde părintele Iosif primește sentința de caterisire, sentință comunicată abia în preajma Rusaliilor. Părintele Iosif face apel contra sentinței, iar în data de 11 septembrie 1935 are loc a doua judecată în fața Consistoriului Spiritual Mitropolitan, care respinge apelul și menține sentința din 9 mai. După a doua judecată, părintele Iosif înaintează recurs către Sfântul Sinod al Bisericii noastre Ortodoxe în 26 februarie 1936. În urma unor aranjamente ascunse cu puterea regală și a guvernului, Mitropolitul Nicolae Bălan reușește zădărnicirea și amânarea procesului. În ședința Sfântului Sinod din 13 martie 1936, recursul părintelui Iosif este respins, fără ca acestuia să i se permită înfățișarea pentru apărarea cauzei sale. În aceste condiții, deși grav bolnav, părintele Iosif merge la București, unde înaintează cerere de grațiere în data de 16 martie 1936, epuizând astfel ultima posibilitate pentru schimbarea sentinței. Urmează o lungă tăcere și așteptare până la data de 10 martie 1937, când i se comunică în mod oficial sentința definitivă. Părintele Iosif rămâne caterisit, iar revista Isus Biruitorul este oprită.
Caterisirea rămâne valabilă timp de 55 de ani, când, urmare a schimbării regimului politic în România, Sfatul Frățesc al Oastei Domnului pe țară, în data de 18 februarie 1990, cere reanalizarea sentinței de caterisire, iar în ședința sinodală din data de 28 septembrie 1990, la propunerea Mitropolitului Serafim al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, pe atunci Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, Sfântul Sinod hotărăște ridicarea caterisirii preotului Iosif Trifa.*
„Mi s-a luat numele şi haina de preot…
În sfârşit, mi s-a adus la cunoştinţă oficios (şi s-a publicat şi în Lumina Satelor) că Sf. Sinod a respins cererea pe care o înaintasem, şi a întărit caterisirea mea. Prin urmare, iată am ajuns un preot caterisit. Mi s-a luat haina şi numele de preot. Am fost dat afară din ceata celor 8.000 de preoţi, ca fiind cel mai netrebnic dintre toţi. Şi sunt ameninţat că voi fi dat afară cu totul şi din Biserică, ca un păgân şi vameş care spurcă Biserica.
Eu – căutând spre cer – mă resemnez în faţa judecăţii ce mi s-a făcut – aşteptând – cum spuneam – şi judecata cea de la a treia instanţă: Judecata cea Cerească.
În faţa judecăţii ultime de la Bucureşti, repet ceea ce spuneam în faţa primei judecăţi:
Mă voi resemna în această judecată şi voi rămânea pe mai departe în Biserică, un simplu mirean în rând cu ceilalţi fraţi ai mei în ostăşia Domnului.
Fireşte – e un hotar mare acesta din viaţa mea. E o răspântie de unde mă uit înapoi peste mult zbuciumata mea viaţă. În clipa când mi se ia haina şi numele de preot, mă uit şi peste zbuciumul celor 25 de ani de preoţie. Şi văd toate frământările mele de preot şi vestitor al Evangheliei.
Văd nopţile nedormite… văd paturile de la Geoagiu şi Davos – văd lacrimile pe care le-am vărsat pentru Biserica şi poporul meu. Văd întreg câmpul de bătălie în care am luptat şi am sângerat pentru binele Bisericii şi neamului meu. Şi acum – slăvit să fie Domnul – iată văd şi eu răsplata acestor lupte, în care mi-am jertfit eu sănătatea.
Trebuie să vină şi răsplata aceasta. Poate fiindcă L-am vestit prea mult pe Isus Cel Răstignit. Eu mi-am înţeles slujba de preot să-L vestesc neîncetat pe Isus Cel Răstignit, să chem sufletele pierdute la picioarele Crucii Lui. Vrăjit de Jertfa Golgotei, am predicat poate prea mult această Jertfă şi poate am vrăjit prea mult poporul cu această Jertfă – şi poate pentru asta mi-a venit acum o răsplată pe care nu o primesc eu cel dintâi şi nici cel din urmă.
Cam toţi cei ce au bătătorit prea mult Dealul Golgotei – aşa au păţit şi aşa vor păţi! Cam toţi care s-au îndrăgostit prea mult de Jertfa Golgotei şi au spus adevărul – aşa au păţit şi aşa vor păţi.
Fraţii mei! Vă scriu aceste rânduri cu ochii scăldaţi în lacrimi (2 Cor. 2, 4).
Mă gândesc la tot ceea ce ne leagă pe noi. Eu am fost gata să vă dau nu numai Evanghelia ci şi viaţa mea (1 Tes. 2, 8), să mă cheltuiesc chiar pe mine însumi pentru sufletele voastre (2 Cor. 12, 15). Iar la această dragoste voi aţi răspuns cu focul dragostei voastre.
Vă îndemn iubiţii mei să fiţi liniştiţi! Dacă pe mine m-au dat afară definitiv din ceata preoţilor, eu voi merge mai departe pe calea pe care am mers şi până acum, pe calea Crucii, pe calea Domnului.
Eu n-am îndemnat niciodată pe nimeni contra cuiva, decât contra păcatului.
Cu ochii ţintă la Căpetenia Desăvârşirii noastre. Cu ochii ţintă la Isus Cel Răstignit – acesta a fost îndemnul meu de totdeauna. Şi acesta e şi acum.
Iar dacă va fi să fiu dat afară cu totul din Biserică (adică un fel de exilare) repet şi eu cuvintele ce le-a rostit cu un astfel de prilej sf. Ioan Gură de Aur:
„Numeroase sunt valurile şi puternic curentul. Nu mă tem de înec întrucât stau pe Stâncă… Nu doresc să trăiesc decât pentru voi. De aceea vă implor: consolaţi-vă, că nimeni nu mă poate despărţi de voi. Ceea ce Dumnezeu a unit, omul nu poate să despartă. Biserica nu constă în ziduri, ci în comunitatea credincioşilor. Mâine voi fi cu voi la ceasul rugăciunii. Căci unde sunt eu, sunteţi şi voi şi unde sunteţi voi sunt şi eu. De suntem despărţiţi de spaţiu, suntem uniţi în dragoste. Nici moartea nu ne poate despărţi. Sunt gata de mii de ori să-mi dau viaţa pentru voi.”
Rugăciune
Şi-acum către Tine mă întorc Doamne Isuse, Preadulcele meu Mântuitor, Singura mea nădejde şi bucurie. Îţi mulţumesc că ai făcut din mine un copil al suferinţei. Şi-Ţi mulţumesc că mă ţii mereu în starea aceasta grea, dar binecuvântată!
Acum robul Tău iarăşi stă la o răspântie. Ce aş putea spune o Doamne şi aici altceva, decât: să fie voia Ta!
Doamne Isuse, ştiu că mă aşteaptă cruci noi şi necazuri noi. Dar Tu ştii Doamne că robul Tău nu şi-a precupeţit niciodată viaţa lui cea trecătoare. Voi suferi totul pentru Tine, pentru ca pe urmă, să trec în odihna Ta cea dulce şi scumpă”.**
Pr. Iosif Trifa
*OD Media
**Isus Biruitorul nr. 15 din 11 aprilie 1937
