Skip to content Skip to footer

Pr. Iosif merge la Davos

Starea de sănătate a Părintelui Iosif se agravează mult în urma muncii istovitoare la redacția Oastei Domnului din preajma anului festiv 1933. Este nevoit să plece pentru tratament de specialitate în Elveția, la clinica Solsana din Davos. Pleacă din mijlocul fraților după data de 24 ianuarie și rămâne la Davos timp de opt luni până înspre 20 septembrie 1933. Are nevoie de a doua operație, care i se face abia la jumătatea lunii august, trupul său fiind prea slăbit pentru a putea suporta intervenția chirurgicală. Fratele Ioan Marini ne scrie:  ,,La gară, ostaşii au cântat în toată vremea, până când trenul, plecând, l-a răpit vederii noastre, dar nu şi inimii noastre.” *

 

Vorbirea de despărţire a Părintelui Trifa.

Ținută la adunarea Oastei din Sibiu

”Iubiţii mei fraţi! Cu o veste nu prea bună am venit azi aici între voi. Pentru căutarea sănătăţii trebuie să plec iarăşi dintre voi. Şi de data asta trebue să plec mai departe. Trebuie să plec în străinătate. Folosesc cuvântul „străinătate” în felul lumii pentrucă în „străinătate” suntem şi aici, „acasă”, cum se zice. Toţi suntem călători străini pe acest pământ. „Cetăţenia noastră este în ceruri” (Filipeni 3, 20). E vorba numai despre o distanţă geografică care se măreşte între mine şi voi. Dar oricât de mare ar fi această distanţă, ea nu ne poate despărţi sufleteşte. Slăvit să fie Acela care ne-a întâlnit într-o dragoste şi frăţie pe care nici distanţa, „nici sabia, nici moartea, nici viaţa” n-o poate frânge (Romani 8, 38).

Și totuși mă gândesc cu duioșie la despărţirea noastră. Îmi vine în gând duioasa despărţire dela Milet, când apostolul Pavel s-a despărţit de fraţii lui cu lacrimi multe, multe (Faptele Apost. 20: 17, 38). Iubiţii mei fraţi! Vă aduceţi aminte, sunt trei ani de când mă despărţisem iar de voi plecând în „şcoala” de la Geoagiu. „Testamentul” pe care vi l-am lăsat atunci, pe acela vi-l las şi azi. E „testamentul” scumpului nostru Mântuitor, e testamentul iubirii. „Iubiţi-vă unii pe alţii”… „Intru acesta vă vor cunoaşte oamenii că sunteţi ai Mei, dacă vă veţi iubi” (loan 10, 20). Intru aceasta vă vor cunoaşte oamenii că sunteţi ostaşi ai Domnului dacă vă veţi iubi unii pe alții ca nişte fraţi şi surori din marea Familie a Domnului.

Cât despre mine, o, nu fiţi îngrijoraţi. Eu plec acolo unde mă trimite Domnul. Cu El sunt gata să merg oriunde. În „şcoala” dela Geoagiu am suferit mult. Dar această suferinţă a fost pe urmă o binecuvântare pentru viața mea şi pentru Oaste. De 3 ani de zile m-am hrănit şi pe mine şi pe fraţii ostaşi cu „merindea” din „şcoala” dela Geoagiu. „Lecţiile” din „şcoala” de la Geoagiu au fost lecţii binecuvântate cari au trecut şi în „şcolile” ce s-au publicat în foaia aceasta. Acum Domnul mă trimite la o „şcoală” mai depărtată, mai mare. N-am venit cu „mâna goală” dela Geoagiu — şi cred că nici din Elveţia nu voi veni cu mâna goală. O, nu vă întristaţi dar pentru plecarea mea. Poate că de folos este vouă şi tuturor fraţilor ostaşi ca eu să plec iar la „şcoală”. Poate mi s-a gătat „merindea” şi Domnul mă chiamă iar să-mi încarce „traista”. Poate mi-a slăbit râvna, şi Domnul mă chiamă iar în cuptorul focului ceresc.

Iubiţii mei fraţi! Plec slăbit trupeşte dintre voi, dar cu suflet arzând de râvnă pentru lucrul Domnului. Pe cât îmi va ajuta şi vasul acesta cârpit, mă voi sili să strâng şi pe acolo pe unde merg hrană duhovnicească pentru fronturile Oastei. Cred că şi această călătorie va fi o binecuvântare deosebită pentru mine şi Oastea Domnului. Plec în Elveţia, plec în o țară a Bibliei. Mă duc în o ţară unde oamenii sunt împroprietăriţi de veacuri în Cuvântul lui Dumnezeu. Mă duc în o Țară unde oamenii „plugăresc” de veacuri în ogorul Bibliei. Am auzit multe lucruri minunate despre ţara aceasta; acum mă duc să văd cu ochii ce a putut lucra Biblia în viaţa unui popor. Mă duc într-o ţară unde oamenii dorm cu Biblia la cap… şi cred că voi putea împărtăşi multe, multe lucruri de preţ. Vă rog, iubiţii mei fraţi, să mă însoţiţi cu rugăciunile voastre în această călătorie! Vă rog să vă rugaţi pentru mine precum şi eu mă rog şi mă voi ruga pentru voi.

Şi acum Ia despărţire ce v-aş putea spune altceva, vouă şi tuturor fraţilor din ţară, decât ceeace Ie spunea, la despărţire, apostol Pavel fraţilor dela Milet: „Şi acum, fraţilor, vă încredinţez în mâna lui Dumnezeu şi a Cuvântului harului Său, care vă poate zidi sufleteşte” (Fapt. Apost. 20, 32). Vă las vouă şi tuturor fraţilor mei ostaşi cuvintele apostolului Pavel: „Duce-ţi până la capăt, preaiubiţilor, mântuirea voastră nu numai când sunt eu de faţă, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea. Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după voia Lui, voinţa şi înfăptuirea. Faceţi toate lucrurile fără cârtire, ca nişte copii ai lui Dumnezeu… ţinând sus Cuvântul vieţii; aşa ca în ziua Iui Hristos, să mă pot lăuda că n-am alergat şi nu m-am ostenit în zadar” (Filipeni 2, 12-17). „Darul Domnului nostru Isus Hristos să fie — şi să rămâie — cu voi cu toţi, amin”  (1 Tes. 5, 28).

Oastea Domnului nr. 5 1933

Pr. Iosif Trifa

*ODMedia

Postează un comentariu