Un băiețel de 4 ani a fost găsit decedat într-un apartament din orașul Galați. Alături de el se aflau sora geamănă și frățiorul de 2 ani, într-o stare extrem de precară. Murdari, subnutriți și cu evidente urme de violență pe corp. În același apartament, mama a fost ridicată cu urme de automutilare. Tatăl copiilor este plecat în străinătate.
În anul în care mulți stăm în dilemă referitor la unde să mergem în vacanță, ce telefon să alegem sau cum să ne organizăm ziua de naștere, se întâmplă în proximitatea noastră astfel de tragedii.
Nu voi analiza aici cauzele care au dus la această descoperire tulburătoare ce a avut loc azi în orașul în care locuiesc. Mă gândesc doar la ceea ce pare că a devenit o epidemie a societății de azi: paralizia conștiinței. Trăirea într-un cerc eclectic, în care selectăm doar ce ne interesează sau afectează pe noi, egoist și indiferent. Privirea noastră e orientată doar spre propria persoana/familie sau spre telefon și social-media, care ne țin conectați la o realitate virtuală, creată de niște algoritmi artificiali cu scopul de a ne afunda și mai mult în utopia pe care am ajuns să o numim „viață”.
Familia în cauză nu trăia izolată în sălbăticie, ci într-un bloc de apartament cu cel puțin doi vecini pe etaj, într-un cartier dintr-un oraș destul de mare al României. O vecină recunoștea în presă și declara că acești copilași plângeau mereu, dar că niciodată nu a sesizat vreo autoritate și niciodată nu a încercat să afle ce se întâmpla în acel apartament. Ne face atitudinea aceasta complice sau trezește totuși, o urmă de apăsare în conștiința noastră?
Tot recent, în Cluj, oraș cu prestigiu universitar, o tânără absolventă de liceu este drogată și abuzată de trei colegi, în timpul banchetului de absolvire, în toiul nopții. Profesorii prezenți la banchet nu și-au dat seama de absența tinerilor, iar părinții dormeau liniștiți acasă, știind că ai lor copii lipsesc.
Încet-încet conștiințele vecinilor, prietenilor, profesorilor, chiar și ale părinților paralizează în societate și în lume. Ce facem cu paralizia conștiinței celor credincioși, a Bisericii lui Dumnezeu? Conștiința noastră în ce stare se află? Vom spune și noi ca preoții și bătrânii atunci când Iuda a venit disperat, realizând grozăvia păcatului săvârșit, că: „Ce ne pasă nouă? Nu e treaba noastră.”? (Matei 27,4).
Cred că pentru ceea ce nu părea treaba noastră aici pe pământ, vom fi judecați în fața Tatălui Ceresc și vom răspunde mai greu decât pentru ceea ce am crezut că este!
1 Comentariu
Fr Gheți
Desensibilizarea spiritului uman este lupta ultimilor decenii dusă de puterea întunerecului împotriva umanității creștine și necreștine. Asprimea vremii o înregistrăm doar ca un oarecare număr al actului de deces care apare apoi în statistica fraudelor. Oare de ce ?
Indiferent unde am căuta cauza, fiecare s-a înstrăinat mai întâi de sine, iar apoi de aproapele său. Răspundem cu empatie doar pentru a ne regăsi în mediul social și a fi luați în seamă și să nu dăinuiască carierii noastre.
Răspunsul: Ne-am înstrăinat de Dumnezeu , Nu am luat seama la țipătul sufletului nostru atunci când suferința era încă palpabilă. Ne-am încrezut în puterea autosugestivă și ne-am ruinat toate simțământurile.
La biserică sau la adunare mergem doar pentru a arăta prezența, dar cu gândurile suntem departe de o adevărată părtășie cu Dumnezeu. Duhul Sfănt a lui Dumnezeu nu are cui să mai vorbească. Ba, mai și bruiăm frecvența undelor Duhului adevărat. Acolo unde cineva mai are un simțământ și ar întinde mâna de ajutorare celui în cauzâ, ne întoarcem privirile de la el pentru a nu ne amesteca în criza socială și pentru a ne păstra conștiința curată.
Atunci când din nou ne lăsam cu adevărat iubiți de Dumnezeu, vom începe din nou a iubi și pe aproapele nostru. Iartă-ne Doamne că nu știm ce facem, trezește-ne din somnul moleșiei la o responsabilitate prin care Numele Tău va fi din nou cu adevărat proslăvit în mijlocul adunării.
Sursa adevăratei nevinovății este: „…și să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea, pe care o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credința în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credință.” Filip 3.9