Skip to content Skip to footer

Chemarea la sfințenie

În duminica a doua după Pogorârea Sfântului Duh, Evanghelia ne prezintă chemarea primilor apostoli.
Sunt multe chemări în lumea aceasta, multe voci ne cheamă în toate felurile, dar cea mai frumoasă, cea mai minunată chemare este chemarea la mântuire!
Despre Sfântul Apostol Andrei nu știm prea multe, dar el rămâne primul chemat de Domnul Iisus și primul care lasă totul și merge după El!
Cele două expresii cheie în textul Evangheliei sunt:
– au lăsat totul
– au mers după Iisus
Asta trebuie să facem și noi dacă dorim Viața Veșnică!
Dacă am răspuns chemării la Mântuire, suntem chemați la Sfințenie, la trăirea unei vieți despărțite de păcat!

„Voia lui Dumnezeu este sfințirea voastră: să vă feriți de curvie;” ‭‭1 Tesaloniceni‬ ‭4‬:‭3‬ ‭

„Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiți și voi sfinți în toată purtarea voastră.” ‭‭1 Petru‬ ‭1‬:‭15‬ ‭

„Urmăriți pacea cu toți și sfințirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul.” Evrei‬ ‭12‬:‭14‬ ‭
În cartea „Cuvintele bătrânilor”,
Părintele Filotei răspunde la întrebarea: „De ce nu reușim să ajungem la sfințenie?”
– nu ne dorim din tot sufletul;
– suntem leneși, neglijăm;
– nu-L iubim din toată inima pe Dumnezeu;
– iubim lucrurile lumești;
– înclinația oamenilor pentru lucrurile josnice.
Desigur că pentru a ajunge la sfințenie trebuie să facem tocmai invers față de ceea ce ni se descrie mai sus.
– Să dorim, să vrem sfințirea vieții noastre;
– să nu fim leneși și neroditori;
– să-L iubim pe Dumnezeu din toată ființa noastră;
– să nu iubim lumea, nici lucrurile ei;
– să nu alergăm la nebunia lumii acesteia.
De fapt, sfințirea vieții noastre o dobândim dacă facem și noi ce au făcut primii apostoli chemați:
– să lăsăm totul;
– să mergem după Iisus.
Dacă vrem Mântuirea, dacă vrem Viața Veșnică, trebuie să ajungem la sfințirea vieții noastre!
Domnul nostru Iisus Hristos să ne ajute pe toți să trăim frumos în viața aceasta vremelnică și trecătoare, pentru ca la sfârșitul ei să moștenim, împreună cu toți sfinții cunoscuți și necunoscuți, Împărăția Lui Slăvită!
Amin

Pr. Nicu Dan

Postează un comentariu