”Dar fiecăruia din noi harul i-a fost dat după măsura darului lui Hristos.
De aceea este zis: „S-a suit sus, a luat robia roabă și a dat daruri oamenilor.” Și acest: „S-a suit” ce înseamnă decât că înainte Se coborâse în părțile mai de jos ale pământului? Cel ce S-a coborât este același cu Cel ce S-a suit mai presus de toate cerurile, ca să umple toate lucrurile.
Și El a dat pe unii apostoli, pe alții proroci, pe alții evangheliști, pe alții păstori și învățători, pentru desăvârșirea sfinților, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toți la unirea credinței și a cunoștinței Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Hristos.”
Efeseni 4:7-13
Efesul, alături de alte biserici din Asia Mică, a avut în inima apostolului Pavel un loc deosebit. Lor, celor din Efes, le trimite din închisoare una din cele mai frumoase și plină de învățăminte scrisori. O capodoperă teologică. Apostolul scrie “către sfinții care sunt în Efes și credincioșii în Hristos Iisus”. ” În El Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui…” (Cap. 1).
Biserica din Efes este prima din cele șapte biserici căreia Hristos îi scrie. În Apocalipsa capitolul doi Domnul spune: “Știu faptele tale, osteneala ta, răbdarea ta… Dar ce am împotriva ta este că ți-ai părăsit dragostea dintâi.”
Câtă asemănare între biserica din Efes și starea noastră de azi! Și unii dintre noi am suferit și ostenit în lucrarea Domnului, dar am părăsit pe drum ce era mai important – dragostea de la început. Să ne ajute Dumnezeu să ne revenim! Eu, care scriu aceste rânduri, vreau să îmi revin, să mă pocăiesc, să am iar bucuriile dragostei dintâi.
Fiecăruia din noi ni s-a dat un har. Mântuirea noastră stă în marea îndurare a lui Dumnezeu. Faptul ca ne-am născut și trăim într-o țară creștină, că într-o zi ne-am întâlnit cu Mântuitorul, faptul că trăim si ne putem pocăi este dovada Harului lui Dumnezeu. Domnul Iisus a coborât în cele mai de jos părți ale pământului, El, care a străbătut cerurile, Stăpânul Universului, El care zbura pe heruvimi, plutea pe aripile vântului (Ps 18), S-a coborât. A venit până jos, până la mine și la tine. Hristos nu ne-a disprețuit, n-a râs de starea noastră jalnică, ci, ca un bun Samaritean, ne-a ridicat. Doamne Iisuse, îți mulțumim că Te-ai coborât până în ieslea Betleemului ca să ne ridici până în raiul fericirii.
În biserica lui Hristos este disciplină, este ordine, Duhul Sfânt sfințește faptele noastre. Nu facem ce vrem, ci ce vrea Duhul Domnului. În Biserică sunt apostoli, prooroci, evangheliști, păstori si învățători. Rolul lor este desăvârșirea sfințiilor, atingerea stării de om mare, pentru unirea credinței. Epistola aceasta este adresată sfinților din adunarea din Efes, dar ei trebuie să crească și să se desăvârșească până la statura omului mare dupa chipul si asemănarea lui Dumnezeu. Viața și activitatea apostolului Pavel este un exemplu de lucrare în via Domnului. O, dacă toți păstorii si învățătorii de azi ar lucra ca apostolul Pavel, lumea ar fi plină de sfinți. Ogorul sfântului apostol a fost întins, de la Ierusalim, la Damasc, Asia Mica, Grecia, Roma, mii de kilometri de călătorii. Dar apostolul nu se grăbea, a stat la Efes trei ani: “Aduceți-vă aminte că, timp de trei ani, zi si noapte n-am încetat să sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare din voi.” (F. Ap 20:31)
Încheie aceste gânduri cu o îmbrățișare, s-a rugat împreună cu ei toți, au izbucnit cu toții in lacrimi, au căzut pe grumazul lui Pavel si l-au sărutat.(F. Ap. 20:37) O corabie aștepta pe mare să-l ducă pe apostol si cei împreună cu el, dar pentru rugăciune si îmbrățișare a fost timp.
Domnul să ne ajute să ne facem timp să iubim, să ne îmbrățișăm, să ne dăm mâna, să vorbim unii cu alții.
Vicu Seria
