Cei ce se împrăştiaseră din pricina prigonirii întâmplate cu prilejul lui Ştefan, au ajuns până în Fenicia, în Cipru şi în Antiohia şi propovăduiau Cuvântul numai iudeilor. Totuşi, printre ei au fost câţiva oameni din Cipru şi din Cirene, care au venit în Antiohia, au vorbit şi grecilor şi le-au propovăduit Evanghelia Domnului Isus. Mâna Domnului era cu ei şi un mare număr de oameni au crezut şi s-au întors la Domnul. Vestea despre ei a ajuns la urechile Bisericii din Ierusalim şi au trimis pe Barnaba până la Antiohia. Când a ajuns el şi a văzut harul lui Dumnezeu, s-a bucurat şi i-a îndemnat pe toţi să rămână cu inimă hotărâtă alipiţi de Domnul. Căci Barnaba era un om de bine, plin de Duhul Sfânt şi de credinţă. Şi destul de mult norod s-a adăugat la Domnul. Barnaba s-a dus apoi la Tars ca să caute pe Saul şi, când l-a găsit, l-a adus la Antiohia. Un an întreg au luat parte la adunările Bisericii şi au învăţat pe mulţi oameni. Pentru întâiaşi dată, ucenicilor li s-a dat numele de creştini în Antiohia. În vremea aceea, s-au coborât nişte proroci din Ierusalim la Antiohia. Unul din ei, numit Agab, s-a sculat şi a vestit, prin Duhul, că va fi o foamete mare în toată lumea. Şi a fost, în adevăr, în zilele împăratului Claudiu. Ucenicii au hotărât să trimită, fiecare după puterea lui, un ajutor fraţilor care locuiau în Iudeea, ceea ce au şi făcut, şi au trimis acest ajutor la prezbiteri1 prin mâna lui Barnaba şi a lui Saul. (F. Ap. 11:19-30)
Voi veți primi o putere când se va coborî Duhul Sfânt peste voi și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în Iudeea și până la marginile pământului. (F. Ap 1.8) Biserica Domnului Iisus a luat ființă în Ierusalim în ziua Cincizecimii. Atunci, în primul secol puterea lui Dumnezeu – Duhul Sfânt – s-a coborât peste apostoli și peste cei ce erau cu ei. Atunci a fost marele început. Atunci, la cuvântarea apostolului Petru, s-au întors la Dumnezeu aproape trei mii de suflete. „Fraților, ce să facem?”, au strigat îngroziți de starea lor păcătoasă. ”Pocăiți-vă și fiecare din voi să fie botezat în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor. Apoi veți primi darul Sfântului Duh.” (F. Ap 2.37-38) Această întoarcere spre Dumnezeu a miilor de oameni a bucurat cerul și pe îngerii lui Dumnezeu. Dar iadul s-a cutremurat și a început prigioana. Și, chiar cei care ar fi trebuit cel mai mult să se bucure, s-au unit cu îngerii întunericului împotriva apostolilor. I-au închis pe ucenici, le-au interzis să vorbească în Numele Acesta, i-au bătut și umilit, dar ucenicii, plini de curaj, nu s-au oprit.
Versetul 19: „Au propovăduit Cuvântul numai iudeilor”. „A venit la ai Săi și ai Săi nu L-au primit” (Ioan 1.11) „Dumnezeu, după ce a ridicat pe Robul Său Iisus, L-a trimis mai întâi vouă, ca să vă binecuvânteze, întorcând pe fiecare din voi de la fărădelegile sale.” (F. Ap 3.26) Cuvântul s-a vestit evreilor începând din Ierusalim, Samaria și Galileea. Apoi ucenicii – primii misionari – au vorbit oamenilor din țările din jur: Fenicia, Cipru, Antiohia.
Versetul 20: „Au vorbit și grecilor și le-au propovăduit Evanghelia Domnului Iisus”. Dumnezeu nu este numai Dumnezeul evreilor, ci Dumnezeul tuturor Neamurilor. Ucenicii nu s-au oprit cu evanghelizarea la iudei, ci au mers mai departe la Greci, Romani și celelalte neamuri. De atunci, din primul secol și până astăzi, milioane de oameni s-au întors la Dumnezeu, s-au pocăit, au trăit frumos și, prin harul Domnului, s-au mântuit. „Faceți ucenici din toate neamurile, botezându-le în Numele Tatălui, al Fiului, și al Sfântului Duh.” (Mt 28.19) Se pot mântui oameni din orice neam, numai să li se vestească Evanghelia Domnului Iisus. Chiar evreii care îl criticau pe Apostolul Petru că a intrat la un păgân (Corneliu sutașul) au recunoscut dreptatea lui Dumnezeu când au zis: „Dumnezeu a dat deci și neamurilor pocăința, ca să aibă Viață.” (veșnică). (F. Ap 11.18) Rostim și noi cu Apostolul Petru: „Dumnezeu nu este părtinitor, ci, în orice neam, cine se teme de El și lucrează în neprihănire este primit de El.” (F. Ap 10.34,35)
Versetul 24: „Barnaba era un om de bine plin de Duhul Sfânt și de credință.” Dumnezeu s-a folosit de oameni dedicați, care și-au sacrificat viața vestind altora Evanghelia. Ce om a fost acest Barnaba?! Cred că s-a scris și vorbit prea puțin despre el. După întâlnirea miraculoasă cu Domnul pe drumul Damascului, Saul a început să propovăduiască că Iisus este Fiul lui Dumnezeu. Când mulți din ucenici se temeau de Saul, Barnaba l-a luat și l-a dus la apostoli. Despre Saul din Tars Dumnezeu a zis: „este un vas pe care L-am ales ca să ducă Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împăraților și înaintea fiilor lui Israel și îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu.”(F. Ap 9.15,16) Barnaba i-a îndemnat pe cei din Antiohia să rămână cu inima hotărâtă alipiți de Domnul. Dar, cel mai important fapt făcut de el este că l-a căutat, găsit și integrat între apostoli pe Saul, viitorul apostol Pavel. Saul se întorsese la Tars după întâlnirea cu Domnul. Dar Dumnezeu avea un plan și Barnaba împlinea planul lui Dumnezeu: s-au dus în Antiohia și, un an întreg, Barnaba și Saul au luat parte la adunările bisericii, învățând pe mulți oameni Calea Domnului. Ce s-ar fi întâmplat dacă, din biserica primară, lipsea apostolul Pavel?! Cine ar fi călătorit atât de mult, cine ar fi scris minunatele epistole (Romani, Filipeni…) Dacă a fost un dumnezeiesc apostol Pavel, apostolul neamurilor,, deci și al nostru, un mare merit îl are Barnaba – fiul mângâierii. Mulțumim lui Dumnezeu că în creștinism au existat asemenea oameni ca Barnaba, Priscila, Acuila și alții, care, fără mult zgomot, au lucrat atât de frumos!
Versetul 26: „Pentru întâia dată ucenicilor li s-a dat numele de creștini în Antiohia.” Ce har, ce cinste, ce bucurie să porți numele de creștin, dar, să fii printre primii,…ce măreție! Creștinii sunt urmași ai lui CRISTUS – Hristos, credincioși jertfei Lui, spălați prin sângele Mielului. Să purtăm și noi cu cinste numele de creștin, cel mai frumos nume! Astăzi, în lume sunt mulți creștini, dar câți sunt cu adevărat creștini ca cei din primele veacuri?! Tu ce fel de creștin ești? Cercetează-te și vezi!
Versetul 28: „Va fi o foamete mare în toată lumea.” Deși acum avem atâta belșug, totuși mai sunt săraci, mai sunt copii care se culcă flămânzi, mai sunt familii care duc lipsă. „Pe săraci îi aveți totdeauna cu voi!” a spus Domnul Iisus.
Versetul 29: „Au trimis fiecare după puterea lui.” Ce frumos când simțim unii cu alții și fiecare dă cât poate după putere. „Cine are milă de sărac împrumută pe Domnul.” (Proverbe 19.7) O femeie a dat doi bănuți și Domnul a lăudat-o. Tu cât dai săracilor?!
Versetul 30: „Au trimis prin mâna lui Barnaba și Saul.” Ucenicii nu se ocupau numai cu vestirea Cuvântului, ci împlineau ceea ce predicau. Creștinul adevărat este cel care unește credința cu fapta. „Să nu iubim cu vorba, nici nu limba, ci cu fapta și cu adevărul.” (1 Ioan 3.18) Să ne deschidă Dumnezeu inima ca să simțim cu cei în nevoi. Cine știe să facă bine și nu face săvârșește un păcat, spune apostolul Iacov.
Să ne ajute Dumnezeu ca fiecare dintre noi, care ne numim creștini, să alinăm durerile semenilor noștri care sunt în nevoi.
Hristos a înviat!
Vicu Seria
