(Matei 8:28-34)
De la Gadareni încoace, lumea continuă să își măsoare prioritățile pe aceeași balanță fragilă. Oamenii pun valoarea unui suflet omenesc pe un taler, iar pe celălalt taler confortul material al cetății.
O cronică despre teamă, eliberare și prețul urmării lui Iisus.
Pentru ucenicii care Îl însoțeau pe Iisus, trecerea mării spre ținutul Gadarenilor (sau Gherghesenilor) era nu numai o călătorie geografică, ci și una culturală și spirituală. Intrau pe un teritoriu păgân, o zonă de frontieră marcată de prezența turmelor de porci ( animale necurate pentru iudaism ) și de o atmosferă apăsătoare.
Sfântul evanghelist Matei ne spune că, la țărm, Mântuitorul este întâmpinat de doi îndrăciți de o cruzime extremă, care își aveau locuința în morminte. Nimeni nu mai putea trece pe drumul acela. Acești oameni deveniseră „rebuturi sociale”, izolați, violenți, uitați de comunitate, dar complet controlați de forțele întunericului. Scena este dramatică și tensionată. Duhuritele demonice Îl recunosc imediat pe Iisus și strigă: „Ce legătură este între noi și Tine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici să ne chinui înainte de vreme?”
Această pericopă evanghelică este o relatare istorică a unei vindecări, dar și o puternică lecție de hristologie și demonologie. Hristos este Domn peste orice putere. Demonii tremură în fața Lui. Ei nu negociază de pe poziții de egalitate; ei cer permisiunea (chiar și pentru a intra în turma de porci). Acest lucru ne arată că răul are limite stricte, îngăduite de Dumnezeu, iar victoria finală Îi aparține deja lui Hristos.
Valoarea supremă a omului se reflectată în decizia lui Iisus de trimitere a demonilor în turma de porci, urmată de prăbușirea acestora în mare. Acest fapt subliniază un adevăr spiritual imens. În ochii lui Dumnezeu, restaurarea unui singur om (sau a celor doi, în relatarea evanghelistului Matei) valorează mult mai mult decât întreaga economie a unei regiuni.
Dacă privim în profunzime, reacția locuitorilor cetății de la finalul pericopei este cea mai cutremurătoare parte a relatării. Văzând pe porcari fugind și aflând că cei doi demonizați erau acum vindecați, întreaga cetate a ieșit în întâmpinarea lui Iisus. Nu pentru a-I mulțumi, nu pentru a-L slăvi, ci pentru a-I cere „să plece din hotarele lor”.
Cum se traduce acest text în realitatea zilelor noastre?
Confortul material versus mântuirea aproapelui
Gadarenii au făcut un calcul matematic rapid, o minune i-a costat o turmă întreagă de porci. Paguba financiară a cântărit mai greu decât salvarea a doi semeni de-ai lor. Astăzi, adesea ne deranjează când Evanghelia ne cere să ne sacrificăm confortul, timpul sau resursele pentru a-i ridica pe cei marginalizați, pe cei dependenți sau pe cei „căzuți printre mormintele” societății moderne.
„Mormintele” moderne și demonizarea subtilă
Astăzi nu mai vedem la tot pasul oameni care rup lanțuri de fier, dar vedem străzi pline de oameni încătușați de alte legături: depresia profundă, dependențele de substanțe sau de ecrane, izolarea autoimpusă, ura ideologică și golul existențial. Societatea tinde să îi izoleze sau să îi „sedeze” social, evitând „drumul acela”. Hristos însă merge exact acolo unde este durerea mai mare.
Politețea tragică a refuzului
Oamenii din Gadara nu L-au bătut cu pietre pe Iisus, ci L-au rugat politicos să plece. Este imaginea lumii secularizate de astăzi, care Îl exclude pe Dumnezeu din spațiul public, din școli, din familii și din legi, nu neapărat prin violență, ci printr-o indiferență politicoasă. Îi spunem subtil lui Dumnezeu: „Ești bun în biserică, dar nu ne strica afacerile și stilul de viață.”
Iisus nu Se impune niciodată cu forța. Textul se încheie sobru: Iisus S-a urcat în corabie și a trecut înapoi (Matei 9:1). El respectă libertatea omului, chiar și atunci când această libertate înseamnă autoexcluderea de la mântuire.
Lecția dramatică a Gadarei ne provoacă să ne privim în oglindă. Când Hristos intră în viața noastră și ne strică rânduiala confortabilă pentru a vindeca pe cineva de lângă noi, Îl primim cu bucurie sau Îl rugăm să plece? Într-o lume care își plânge adesea „porcii” (averile, statutul, liniștea egoistă), Biserica este chemată să prețuiască sufletul mai presus de orice profit.
Rugăciune
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce ai puterea să sfărâmi orice lanț al întunericului și să vindeci cele mai adânci răni ale sufletului omenesc, Te rugăm cercetează și lumea noastră de astăzi. Deschide-ne ochii inimii ca să nu prețuim bunurile trecătoare mai mult decât sufletele semenilor noștri.
Izbăvește-ne, Doamne, de duhul indiferenței și de frica de a ne pierde confortul atunci când Îți urmăm Ție. Alungă din inimile noastre orice formă de egoism care Te-ar putea face să pleci din hotarele vieții noastre. Dă-ne curajul de a merge spre cei izolați, spre cei uitați și suferinzi, ducându-le lumina Învierii Tale. Căci a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin
