Intrarea Domnului în Ierusalim a fost triumfală doar în afara cetății, nu și în Templul din Ierusalim, unde mulțimile erau adunate pentru Sărbătoare, nu pentru Sărbătorit.
Doar copiii și bolnavii L-au primit cu Osanale în afara cetății; în Templu a fost primit cu planuri de… ucidere, cum vom vedea mai târziu.
Când S-a apropiat de cetate și a văzut-o, Iisus a plâns pentru ea…
Cetatea se bucură, copiii strigă „Osana Celui dintru înălțime!”, Hristos este aclamat cu ramuri de finic și de măslini, semne ale bucuriei, iar El este trist. De ce?
Pentru că vede că mesajul Său n-a fost înțeles de către lume. El se pregătește să fie Împărat peste inimi, oamenii doresc să Îl pună Împărat peste cetăți, peste armate, să devină cuceritor și stăpân în sensul omenesc al cuvântului.
El cheamă la smerenie, dar doi dintre ucenicii Săi cer să fie de-a dreapta și de-a stânga Lui în împărăția cea lumească pe care sperau ei să o înființeze.
Este trist pentru că doar peste câteva zile rugăciunea Lui va fi atât de încordată, atât de puternică înaintea paharului morții, încât sudoarea Lui se va transforma în picături de sânge. Este trist pentru că Îl vede pe Petru trădând doar peste câteva zile. Este trist pentru că îl vede pe Iuda, care se plânge pentru risipa mirului de nard, iar mai apoi, trădându-L în Grădina Ghetsimani. Și în loc să se pocăiască, se sinucide. De aceea, Domnul Hristos era trist. Și spre această tristețe a Domnului suntem chemați în această săptămână să ne îndreptăm, pentru că și astăzi mesajul Domnului Hristos nu este înțeles așa cum se cuvine.
De la „Osana, Osana!”… la „Răstignește-L, Răstignește-L!”
Ce se întâmplă cu această lume? De ce acum este foarte entuziastă, vede în Hristos pe regele lui Israel, așa cum și spun, iar apoi își răstignește regele?
Firea omenească este foarte inconsecventă. Ea balansează între entuziasme contrare, trecând ușor de la o extremă la alta. Mulțimea poate fi ușor entuziasmată într-o direcție, iar peste o clipă, la fel de ușor, poate fi întors același entuziasm în direcție contrară. Instabilitatea, nestatornicia sunt caracteristici ale firii umane căzute și, din păcate, ale celor mulți! La fel și neputința omului de a cuprinde înțelesurile adânci ale lucrurilor.
Istoria merge înainte. Un lucru este istoria și altul înțelegerea istoriei. Înțelegerea ei și participarea la ea au fost și rămân în continuare subiecte controversate. Unii se entuziasmează ușuratic și frivol, alții înțeleg că se întâmplă ceva foarte adânc, discret și foarte măreț, care le scapă. Primii se entuziasmează ușor și prea la suprafață de o imagine lumească, pe care o confundă cu un mers obișnuit al lucrurilor. Un personaj foarte important, care făcuse fapte minunate, iată, vine în Ierusalim și, foarte probabil că, venind în Ierusalim, va pune mâna pe putere, va deveni regele lor și va restaura libertatea, suveranitatea poporului iudeu, aflat, la vremea aceea, sub Imperiul Roman.
Și astăzi, din păcate, ca și odinioară, mulțimile se adună pentru sărbătoare, nu și pentru Sărbătorit. Puțini sunt aceia care vor parcurge drumul de la Florii la Înviere (vom vedea la slujbele deniilor din Săptămâna Patimilor).
Mulțimile sărbătoresc și cântă de Florii și de Înviere, doar puțini cântă Patimile și Jertfa lui Iisus.
Pr. Vasile Manole
