Câteva cuvinte la o aniversare scumpă. Se împlinesc 10 ani, de când prin mila lui Dumnezeu, un vânt de primăvară duhovnicească suflă cu putere mereu crescândă peste hotarele acestei ţări.
Vântul Domnului a suflat cu putere prin Oastea Domnului şi a pus pe picioare o Oaste foarte mare (Ezechiel 37, 10). Astăzi, avem în biserică o…
Din izvoarele Lucrării Oastei Domnului
„Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva, decât pe Isus Cel Răstignit” …
Isuse, Preadulcele meu Mântuitor! Un suflet umil şi păcătos se apleacă în faţa Crucii Tale... un vas mic şi slab pe care l-ai folosit într-o Lucrare atât de mare.
Sunt 10 ani, Isuse Doamne, de când foloseşti acest vas netrebnic. Ce aş putea spune la acest hotar decât să mă aplec plângând la picioarele Crucii Tale.…
Odată cu 10 ani de Oaste, eu îmi serbez şi jubileul meu de 30 de ani de boli şi suferinţe. Sunt 30 de ani de când am trecut şi trec mereu prin spitale, sanatorii, operaţii, prin nesfârşite încercări, frământări şi suferinţe. Dacă poate zice cineva că nimica bun nu este în carnea mea (Rom. 7,…