Cererea fiilor lui Zevedei (Marcu 10: 32-45)
Imaginea de debut a pericopei evangelice de la (Marcu 10: 32-45 ) este una care ar trebui să ne dea de gândit. Vedem un grup de oameni pe un drum. În față e Isus, mergând hotărât spre Ierusalim, iar în urma Lui, ucenicii sunt cuprinși de o stare ciudată, de uimire și teamă.
Este contrastul perfect între Cel care știe exact unde merge și de ce merge acolo, și noi, care deseori Îl urmăm pe Hristos, dar cu inima strânsă, încercând să ne negociem confortul pe drumul crucii. Isus le vorbește pentru a treia oară despre moartea Sa, dar ucenicii par să aibă instalat un „filtru”, ei aud despre suferință, dar se gândesc imediat la putere.
Vedem aici contrastul dintre planul lui Dumnezeu și ambiția umană. Imediat după ce Isus le explică faptul că va fi bătut, scuipat și omorât, apar Iacov și Ioan cu o cerere care pare aproape nesimțită în contextul respectiv: „Învățătorule, am vrea să ne faci ce-Ţi vom cere… dă-ne să ședem unul la dreapta Ta și altul la stânga Ta, în slava Ta.”
Să nu ne grăbim să-i judecăm pe cei doi frați. Iacov și Ioan nu sunt diferiți de noi. Ei doreau o scurtătură spre glorie fără să treacă prin suferință. Ei vedeau Împărăția lui Dumnezeu ca pe o scară ierarhică unde trebuie să dai din coate pentru a ajunge cât mai sus.
În lumea noastră de astăzi, suntem învățați de mici să fim „primii”. Rețelele sociale ne spun că succesul înseamnă vizibilitate, funcție și influență. Dar Isus le pune o întrebare care dărâmă orice “castel de nisip” al mândriei, „Puteți voi să beți paharul pe care am să-l beau Eu?”…
Câți dintre noi nu ne rugăm lui Dumnezeu cerându-I „locuri de onoare”? Ne rugăm pentru binecuvântare, pentru succes, pentru sănătate – toate lucruri bune – dar suntem noi gata să „bem paharul” responsabilității și al sacrificiului care vine odată cu chemarea de creștin?
Când ceilalți zece ucenici aud cererea lui Iacov și Ioan, se mânie. Nu pentru că erau mai sfinți, ci probabil pentru că ceilalți doi „le-o luaseră înainte”. Isus îi cheamă pe toți și le oferă probabil cea mai revoluționară lecție din istoria omenirii,
despre cum ajungi să poți îndruma, inspira și influența pozitiv o comunitate, pentru un scop comun.
El le spune: „Știți că cei ce sunt priviți ca cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele… Dar între voi să nu fie așa!”
În lumea de azi, puterea este despre control. În familia de azi, uneori puterea este despre cine are ultimul cuvânt. În politică sau la serviciu, succesul înseamnă adesea să ai oameni sub tine. Isus răstoarnă piramida. El spune că în Împărăția Lui, vârful piramidei este la bază.
„Oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru; și oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să fie robul tuturor.”
Aceasta este provocarea pentru noi, cei din secolul XXI. Cum ar arăta viața noastră dacă în loc să ne întrebăm „Ce pot obține eu din această relație?”, ne-am întreba „Cum pot sluji eu în această situație?”. A fi „robul tuturor” nu înseamnă să te lași călcat în picioare fără demnitate, ci înseamnă să ai libertatea interioară de a pune binele celuilalt mai presus de eul tău.
Isus este modelul suprem. Predica Sa nu este doar o teorie frumoasă. El încheie cu versetul 45, care este miezul Evangheliei după Marcu, „Căci Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească și să-Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți.”
Hristos nu ne cere să facem ceva ce El nu a făcut deja. El a lăsat slava cerului pentru praful drumurilor din Israel. A lăsat adorația îngerilor pentru scuipatul soldaților. Cel care a creat universul a ales să spele picioarele unor ucenici care peste câteva ore aveau să-L părăsească. Răscumpărarea despre care vorbește Isus este prețul plătit pentru libertatea noastră. El a băut „paharul” mâniei pentru ca noi să bem „paharul” binecuvântării.
Așadar, dragi frați și surori, textul de astăzi ne pune în față o oglindă.
Oare suntem noi ucenicii care merg pe drum plini de teamă, încercând să ne asigurăm un loc călduț în „ierarhia” adunării sau în societate? Sau suntem ucenicii care înțeleg că a-L urma pe Isus înseamnă a accepta crucea în drumul spre înviere?
,Doamne Dumnezeule, Tatăl nostru care esti în ceruri, Îți mulțumim astăzi pentru exemplul Fiului Tău, Isus Hristos, care nu a venit să I se slujească, ci a ales să Se dea pe Sine pentru noi toți. Îți mulțumim că în El am găsit nu doar un Stăpân, ci un Mântuitor care ne cunoaște slăbiciunile. Iartă-ne, Doamne, pentru momentele în care inima noastră a căutat locurile de onoare, când am dorit să fim văzuți, lăudați sau puși mai presus de alții. Iartă-ne când mândria ne-a orbit și când am uitat că drumul spre înviere trece întotdeauna prin cruce și prin lepădare de sine.
Te rugăm să schimbi mintea noastră. Ajută-ne să vedem lumea prin ochii Tăi. Dă-ne o inimă de slujitor în casele noastre, la locurile noastre de muncă și în comunitatea noastră. Învață-ne să nu mai întrebăm „ce am eu de câștigat?”, ci „cum pot eu să ajut?”.
Ajută-ne ca, atunci când ne lovim de nedreptate sau de greutăți, să ne amintim de „paharul” pe care Tu L-ai băut pentru noi, ca să avem puterea să rămânem credincioși. Binecuvântează această comunitate să fie o lumină a smereniei și a dragostei Tale în această lume însetată de putere.
Amin.
P.S
Lumea este obosită de oameni care caută puterea. Lumea este însetată de oameni care știu să slujească cu iubire. Săptămâna aceasta, când te vei întoarce la locul de muncă, în familia ta sau în grupul tău de prieteni, nu te întreba cine este „cel mai mare”. Întreabă-te: „Pe cine pot ajuta astăzi fără să aștept nimic în schimb?”.
Ionatan Ille
