Așa vorbește Cirus, împăratul perșilor: „Domnul Dumnezeul cerurilor mi-a dat toate împărățiile pământului și mi-a poruncit să-I zidesc o Casă la Ierusalim în Iuda. (Ezra 1:2)
Articole
4 Martie 2008
Martie 1948
În anul 1848, când în Munții Apuseni, s-au tras clopotele în dungă, zeci de mii de moți obidiți au răspuns prezent la chemarea lui Avram Iancu, cel care era conducătorul armatei din Ardeal și care avea pe atunci 15 legiuni de luptători.
Evanghelia Duminicii a II-a din Postul Mare
Scrisoarea adresată de studentul Iosif Trifa, din cl. VII a gimnaziului din Beiuș (Belényes), la 1 martie 1906, către elevul Leon George din cl. VII a Liceului Național din Iași.
Meditaţie la Apostolul din Duminica a II-a a Postului mare
"Şi iarăşi: „La început, Tu, Doamne, ai întemeiat pământul; şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale. Ele vor pieri, dar Tu rămâi; toate se vor învechi ca o haină; le vei face sul ca pe o manta, dar Tu rămâi Acelaşi şi anii Tăi nu se vor sfârşi“. Şi căruia din îngeri i-a zis El vreodată: „Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut al picioarelor Tale“? Nu sunt oare toți duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea? De aceea, cu atât mai mult trebuie să ne ținem de lucrurile pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtați de ele. Căci, dacă Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit şi dacă orice abatere şi orice neascultare şi-a primit o dreaptă răsplătire, cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători față de o mântuire aşa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost adeverităă de cei ce au auzit-o?..." (Evrei 1, 10-14; 2, 1-3)“Când le-a văzut Iisus credința…”
“Fiule, păcatele îți sunt iertate!…”
”Scoală-te, ridică-ți patul și du-te acasă!”
“Când le-a văzut Iisus credința…”
În duminica a doua din postul Paștelui, Părinții Bisericii ne pun în față un cuvânt greu și grav, care nu lasă pe nimeni nepăsător.
3 Martie 1888