Ce dulce mângâiere ne dă gândul că în timp ce noi ne topeam acolo în cuptorul încercării şi în slujba Domnului, afară frații şi surorile din lumea întreagă, aflând despre noi stăteau în rugăciune şi în post cerând cu lacrimi Domnului pentru noi şi pentru toţi cei care mai sufereau ca noi pentru Evanghelie -…
Lucruri uimitoare și minunate
Îndată după ce am ajuns acasă am aflat multe lucruri uimitoare și minunate. Printre cei dintâi care au venit la mine ca să mă vadă era și un frate preot din apropiere, care printre alte lucruri ce credea el că mă interesează, îmi spunea foarte bucuros că s-au mai înființat în…
Bucuria părtășiei în suferință
Îndată după liberare Domnul Isus mi-a făcut bucuria să-i văd și pe ceilalți frați care fuseseră și ei condamnați odată cu mine. Toți mărturiseau cu lacrimi de bucurie cât de minunat le purtase de grijă și lor acolo Domnul nostru Preaiubit și Bun. Înștiințarea pe care ne-o făcuse Domnul se împlinea…
Să mor frumos
Să mor frumos, la capătul izbânzii, când lupta mântuirii mi-am sfârșit – atunci Hristos, cu pașnicii și blânzii, mă va primi în cerul fericit.
Să mor frumos, să mor frumos pentru Hristos, și voi fi dus, și voi fi dus lângă Isus...
Să mor frumos, la capătul răbdării, când voi sfârși întregul…
Vino, dormi cu mine
Vino, dormi cu mine, Prietenul meu Bun, când pe-această piatră capul greu mi-l pun pune-Ți mâna moale sub al meu obraz și-mi alină dulce rănile de az'
Mai zvâcnește încă sufletul lovit și adâncu-i zbucium nu s-a potolit poartă-mi peste umeri mâna Ta ușor, să se liniștească toate câte dor.
Trage-mi…
Ostaşul Domnului Hristos
Însăşi Biblia şi Biserica folosesc un limbaj duhovnicesc înfăţişându-l pe adevăratul creştin ca pe un „bun ostaş al lui Hristos”, chemat să lupte şi să sufere pentru triumful Împărăţiei lui Dumnezeu şi pentru nimicirea păcatului ( 2 Tim. 2, 1-5 ) - chiar şi la botezul lui în credinţa creştină.
Unui astfel…
Azi când anul vechi Isuse, de la noi se duce iară
și când anul nou așteaptă mâine-n prag să ne răsară,
ca de-atâtea ori și-acuma, în genunchi cu umilire
noi Ți-aducem printre lacrimi rugăciuni de mulțumire.
… Mulțumire că și-n anul ce se duce, Tu Isuse
ne-ai adus îmbelșugarea bucuriilor nespuse
și ne-ai ocrotit viața…